VERIFICĂ-ȚI REZERVORUL DE COMBUSTIBIL!

Atunci, Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui. Cinci din ele erau nechibzuite, și cinci, înțelepte. Cele nechibzuite, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn, dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase.
Matei 25:1-4

Acum vreo treizeci de ani, eu și soțul meu conduceam pe frumoasa rută pitorească dintre Chattanooga, Tennessee, și Huntsville, Alabama, Statele Unite, când conversația noastră a fost întreruptă de un indicator de autostradă pe care scria: „Următoarea benzinărie, la 20 de kilometri distanță”. Ce situație dificilă! Tocmai ne mutaserăm din centrul urban al Californiei de Sud, unde benzinăriile pot fi găsite la fiecare ieșire, la o distanță convenabilă de un kilometru și jumătate una de alta. Iar această practică a fost întărită în călătoria noastră din Chattanooga, unde am văzut ieșiri apropiate cu semne care semnalizau benzinării.

Aveam mai puțin de doi litri de benzină, deoarece ne gândiserăm că vom ieși într-un kilometru și vom face plinul. Nu aveam cum să parcurgem 20 de kilometri cu atât. Cea mai recentă ieșire rămăsese în oglinda retrovizoare, dar și întoarcerea era tot la 20 de kilometri în față. Ne aflam într-o curbă strânsă a drumului și nu puteam vedea ce ne aștepta. Obișnuința ne formase așteptări care ne scăzuseră simțul responsabilității de a ști ce ne-ar putea aștepta.

Biblia continuă povestea: „Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele; cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă și s-a încuiat ușa. Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: «Doamne, Doamne, deschide-ne!». Dar el, drept răspuns, le-a zis: «Adevărat vă spun că nu vă cunosc!». Vegheați dar, căci nu știți ziua, nici ceasul în care va veni Fiul omului” (Matei 25:10-13).

Neputând să ne întoarcem, am continuat să conducem pe curba aceea strânsă a autostrăzii. Spre surprinderea noastră, exista o ieșire, deși nu exista niciun semn care să semnalizeze o benzinărie. Am ieșit de pe autostradă. Ne-am uitat la stânga, apoi la dreapta, și am văzut o mică benzinărie. Cu recunoștință am umplut rezervorul și am reintrat pe autostradă cu lecția învățată. În acea călătorie am reînvățat lecția pregătirii, o lecție pe care o învățaserăm și o exersaserăm de multe ori. Dar obiceiurile pot anula chiar și cea mai bine învățată lecție.

Indiferent de situația în care vă aflați, umpleți rezervorul cu regularitate, astfel încât să aveți rezervorul plin atunci când călătoriți pe autostrăzile vieții.

autor: Prudence Pollard

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor