SISTEMUL DE NAVIGARE AL LUI DUMNEZEU

Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.
Proverbele 3:5,6

Tocmai luasem o gustare cu o prietenă implicată în lupta împotriva traficului de copii în Idaho, Statele Unite. Pregătindu-mă de plecare, am introdus în GPS-ul meu adresa unei alte organizații pe care speram să o interesez în această cauză, împărtășind ultimele două exemplare ale cărții mele. Deși sper că povestea adevărată a salvării și a reabilitării va ajuta la prevenirea flagelului acestei sclavii moderne, adevărata mea pasiune este de a împărtăși resurse preventive cu alte persoane din comunitatea mea.

După ce am parcurs câțiva kilometri, GPS-ul m-a avertizat că trebuie să virez la stânga în 200 de metri și apoi să fac o întoarcere în U. Supărată că nu mă îndrumase cu 3 kilometri înainte, mi-am urmărit cu atenție harta și am virat la stânga într-o parcare mare. Mormăind în sinea mea, mi-am dat seama de greșeală și am început o manevră de întoarcere în trei mișcări. Făcând o scurtă pauză pentru a mă orienta din nou, m-am trezit privind direct la sediul Idaho Youth Ranch Counseling. Această organizație administrează magazine de vechituri pentru a finanța ferme de lucru și programe de mentorat pentru populația de tineri vulnerabili din statul meu natal. Făcusem cumpărături în magazinele lor înainte, dar nu le observasem niciodată sediul – și nici nu l-aș fi observat dacă nu ar fi fost GPS-ul meu defect. Rapid, am luat un exemplar al cărții mele de pe bancheta din spate a mașinii, l-am lăsat unuia dintre clinicienii din unitate și am spus o rugăciune, sperând că această resursă pe care o dezvoltasem va realiza ceva bun acolo.

În timp ce mă întorceam la mașină și mă îndreptam spre ieșire, am anticipat virajul la dreapta pe care GPS-ul îmi spusese să-l fac mai devreme și am așteptat semnalul care să mă îndrume. Am așteptat și am așteptat, dar nu am primit nicio instrucțiune de viraj la dreapta. În schimb, sistemul mi-a indicat că am fost tot timpul pe traseul corect înainte de a fi redirecționată! Tehnologie defectă sau îndrumare providențială?

Cred că Dumnezeu are o cale de slujire pentru fiecare dintre noi. El poate folosi chiar și ceea ce noi credem că sunt eșecuri pentru gloria Sa. Dacă urmați harta lui Dumnezeu, s-ar putea să vă treziți în mod neașteptat în fața unor noi oportunități. Puteți avea încredere în calea pe care El vă conduce. El este cel mai bun sistem de navigare!

autor: Wendy Williams

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor