JUDECĂTORUL DREPT

Dumnezeu este un judecător drept.
Psalmii 7:11

Ai simțit vreodată că ai fost tratată nedrept? Uneori nu vom primi un răspuns până când nu vom ajunge în Împărăția lui Dumnezeu. Cu toate acestea, sunt încurajată de situațiile care au un final bun, plin de har. Un prieten a avut o experiență interesantă. El mi-a relatat: „Nu aveam viteză. Știu limita de viteză din acea zonă. Probabil că a prins mașina din spatele meu”. Tocmai primise prin poștă o amendă de la o cameră foto de viteză. Aceasta avea data incidentului și îl întreba: „Cum pledezi?” Fiind sigur că este nevinovat, a trimis scrisoarea înapoi cu mențiunea: nevinovat. La scurt timp după aceea, a primit o scrisoare prin care era anunțat că va trebui să se prezinte la tribunal pentru a discuta situația. O altă prietenă și cu mine am început să ne rugăm pentru el regulat. Asta se întâmpla chiar înainte de apariția pandemiei COVID-19. A primit o a doua scrisoare prin care era informat că audierea fusese amânată.

Au trecut 18 luni până când prietenul meu a primit o a treia scrisoare cu o nouă dată de judecată și instrucțiuni pentru o videoconferință Zoom cu un judecător. M-am rugat din nou. 

Când a sosit ziua, ofițerul nu a mai apărut și toate cele zece persoane care se aflau pe ecran au fost iertate și cazul împotriva lor a fost clasat. Judecătorul a citit numele a patru persoane care nu se prezentaseră și a spus: „Vor trebui să plătească întreaga sumă.”

Ce exemplu plin de har! Dacă te prezinți și ceri favoare, o vei primi și vei fi trecut nevinovat. Dacă nu te prezinți, atunci nu primești harul. Prietenul meu nu se aștepta să fie iertat și a fost o mare ușurare!

În viață, uneori așteptăm mult timp înainte de a primi harul. Oamenii nu vor întotdeauna să ne ofere har, dar povestea prietenului meu este un exemplu grozav care ne reamintește că Dumnezeu extinde harul pentru oricine îl cere. Iată două exemple bune din Sfânta Scriptură: „Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și, dacă știm că ne ascultă, orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (1 Ioan 5:14,15). Și acesta: „Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui și voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Preaînalt” (Psalmii 7:17).

Sunt recunoscătoare pentru un Dumnezeu care este un judecător corect. El ne va declara nevinovați pentru că Îi cerem harul.       

autor: Diane Pestes

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video