REGELE VEȘNIC

A Împăratului veșniciilor, a nemuritorului, nevăzutului și singurului Dumnezeu să fie cinstea și slava în vecii vecilor! Amin.
1 Timotei 1:17

La începutul anului 2022, populația Regatului Unit și a Commonwealth-ului britanic a sărbătorit Jubileul de platină al reginei Elisabeta a II-a. Acest lucru a însemnat că regina, în vârstă de 96 de ani pe atunci, a domnit timp de șaptezeci de ani – un record, cel mai longeviv dintre toți monarhii britanici din istorie, depășind-o pe regina Victoria. Dar sărbătoarea națională avea să lase curând loc doliului.

Când era tânără, încă în vârstă de douăzeci de ani, Elisabeta a promis poporului ei că întreaga ei viață va fi dedicată slujirii acestuia și, într-adevăr, și-a dedicat o viață întreagă devotamentului dezinteresat față de datorie. În timpul sărbătorilor Jubileului și după moartea sa, câteva luni mai târziu, omagii au curs din întreaga lume, lăudând numeroasele decenii de serviciu loial și dedicat al reginei. Ea a fost recunoscută ca o prezență unificatoare în viața națională a Marii Britanii și a fost lăudată pentru că a oferit stabilitate și continuitate în vremuri dificile.

Succesoare a tatălui său, regele George al VI-lea, la moartea acestuia, în 1952, Elisabeta a fost monarh pe tot parcursul vieții mele. În schimb, bunicii mei au asistat la încheierea domniei Victoriei și la un total de patru regi diferiți care au domnit, pe rând, înainte de urcarea pe tron a Elisabetei. Unul dintre regii precedenți, Edward al VIII-lea, a domnit mai puțin de un an înainte de a abdica.

Deși ar putea exista mulți șefi de stat demni, psalmistul ne avertizează: „Nu vă încredeți în cei mari” (Psalmii 146:3), căci simplii muritori nu pot salva. Timpul se va scurge chiar și pentru cei mai buni conducători pământești, iar toate planurile lor se vor dovedi zadarnice. Cu toate acestea, credincioși fiind, suntem binecuvântați să avem un Rege veșnic, un Monarh cu adevărat binevoitor, care nu este doar Creatorul cerului și al pământului, ci și Cel care Se îngrijește cu duioșie de toate creaturile Sale. El nu va abdica niciodată și nici nu va fi succedat. Doar El rămâne credincios pentru totdeauna. „Împărăția Ta este o împărăție veșnică și stăpânirea ta rămâne în picioare în toate veacurile” (Psalmii 145:13). Să-I dăm laudă și să-I aducem slavă Regelui nostru veșnic!

autor: Jennifer M. Baldwin

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video