DATORIILE NOASTRE SUNT ACHITATE!

Dumnezeu v-a adus la viață împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile. A șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră și ne era potrivnic, și l-a nimicit pironindu-l pe cruce.
Coloseni 2:13,14

Un deces în familie m-a lăsat distrusă emoțional și financiar. Acumulasem atât de multe cheltuieli în acea perioadă de pierdere, iar acum casa mea avea nevoie de reparații.

Am împrumutat niște bani de la sora mea, Nathalie, pentru a repara casa și i-am promis că îi voi plăti lunar. La jumătatea returnării datoriei, sora mea m-a sunat să-mi spună că plătisem suficient și că trebuie să încetez plățile lunare. Nu am vrut să aud de așa ceva. Era o perioadă grea pentru noi toți și am refuzat să fac din pierderea ei câștigul meu, așa că am continuat să îi plătesc în fiecare lună.

Două luni mai târziu, după ce am trimis o altă plată, sora mea m-a sunat pentru o discuție sinceră. M-a întrebat de ce persistam să plătesc o datorie de care mă eliberase. I-am explicat că, deoarece tocmai își cumpărase o casă, pe lângă pierderea noastră recentă, era momentul nepotrivit pentru mine să îi iau banii. Sora mea mi-a spus că tocmai pentru că ea cumpărase casa a putut să-mi ierte datoria. Mi-a amintit de mulți ani în care a locuit în casa mea, în timp ce mergea la școală, apoi lucra pentru a economisi pentru propria casă. Ea mi-a iertat datoria ca urmare a ceea ce făcusem deja pentru ea. Mi-a mulțumit și a insistat: „Nu vei mai plăti nimic!”

Am fost copleșită de recunoștința și de generozitatea ei! Am simțit un val de mândrie pentru tânăra pe care o crescusem în tinerețe. Apoi, gândurile mele s-au îndreptat spre Mântuitorul și spre tot ceea ce mi-a oferit El. De câte ori am crezut că trebuie să fac mai mult pentru a câștiga darul lui Dumnezeu de iertare, de mântuire și de biruință?

Uneori, poate credem că Dumnezeu a făcut prea multe pentru noi. Poate credem că, deoarece El a murit, cel puțin putem să ne purtăm singuri poverile și să ne asumăm durerile. Poate ne comportăm ca și cum ar trebui să facem mai mult pentru a merita sacrificiul lui Dumnezeu; dar, astăzi, eu cred că Dumnezeu ne invită să acceptăm tot ceea ce are El pentru noi. Fiecare promisiune. Fiecare dar. Datorită morții Sale, nu trebuie să plătim. Tot ceea ce datorăm este o recunoștință profundă față de un Mântuitor care a plătit prețul pentru păcatele noastre, pentru ca noi să putem avea mântuirea Sa.

Aceasta să fie o sursă de pace pentru tine și un motiv de a lăuda Numele lui Dumnezeu!

autor: Rose Joseph Thomas

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video