Știu faptele tale: că nu ești nici rece, nici în clocot.
Apocalipsa 3:15
Arderea spontană apare uneori atunci când grămezile de materie, cum ar fi fânul, se autoaprind din cauza fermentației bacteriilor, producând căldură dincolo de punctul de aprindere. Răposatul meu tată, care provenea dintr-o familie de fermieri din Kansas, își amintea de acest fenomen exploziv care incendia chiar și hambarele.
Cu ceva timp în urmă, la o ieșire pe plajă, un prieten de-al nostru, John, stătea cu spatele la focul de tabără. În timp ce adolescenții din grupul de la biserică frigeau bezele și cântau, o ceață rece se rostogolea de pe apele Golfului San Francisco. Apoi, chiar când John s-a dat cu spatele mai aproape de căldura focului de tabără, o limbă subțire de flacără a șerpuit spre exterior, zvâcnind pe fibrele puloverului său de cașmir. John a părut brusc că a „ars” spontan. Ei bine, chiar a „ars”! Partea din spate a puloverului său semăna cu o bucată de hârtie încolăcită pe vatra unui șemineu. Mai mulți adolescenți au sărit în picioare, plesnind viguros prosoape de plajă umede pe spatele puloverului lui John. Succes! John, din fericire, nu se simțea deloc rău. Nu pot spune același lucru despre puloverul său, totuși.
Noi ne simțim cel mai bine atunci când nu ne este nici prea frig, nici prea cald. Dar lui Dumnezeu nu-I place să fim așa. În Apocalipsa 3:15, Dumnezeu spune (versiunea mea): „Aș prefera să vă văd prea fierbinți sau prea reci decât să rămâneți călduți!” Dumnezeu vrea ca noi să fim atât de înflăcărați pentru El, încât să „explodăm” în dragoste, încredere și, ulterior, în fapte care Îl onorează pe Hristos. Chiar până la punctul de a-i expune pe cei din jurul nostru la căldura plină de viață a chemării lui Isus asupra vieții lor. Ioan Botezătorul le-a spus odată ascultătorilor săi: „Cât despre mine, eu vă botez cu apă, spre pocăință; dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine. . . El vă va boteza cu Duhul Sfânt și cu foc” (Matei 3:11). Cei doi ucenici dinspre Emaus au spus: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” (Luca 24:32).
Cât timp a trecut de când tu și cu mine am mers și am vorbit atât de aproape de Isus, încât inimile noastre ardeau în noi? Cât timp a trecut de când ne-am împins, în mod constant, mai aproape de focul iubirii Sale în rugăciune și studiu biblic? De cât timp nu am mai riscat o combustie spontană?
autor: Carolyn Rathbun Sutton
