EXACT LA TIMP

Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerșindu-și pâinea.
Psalmii 37:25

Tatăl nostru ceresc a acționat întotdeauna la timp! Poate sună a clișeu, dar eu sunt aici ca dovadă că Dumnezeu a fost întotdeauna punctual în viața mea. Deși poate că nu mi-a răspuns la cererea mea chiar atunci când m-am rugat, El nu m-a dezamăgit niciodată. El răspunde exact la timp. La momentul perfect, niciodată un minut prea devreme sau o secundă prea târziu.

La începutul carierei militare a soțului meu, ne-am mutat din apartamentul nostru micuț într-o locuință militară. Eram atât de încântați, deoarece noua noastră casă era mai mare și mai confortabilă. Chiar înainte de mutare, ne-am dat seama cât de multe erau de făcut și de câte aveam nevoie. Cum ne vom descurca din punct de vedere financiar? Am decis să facem lucrurile esențiale. Aveam nevoie de jaluzele pentru ferestre, de o mașină de spălat și de un uscător. Cât de mult le-am căutat, sperând să le găsim la reducere! Dar ne-am dat seama în curând că aceste articole nu se încadrau în bugetul nostru, chiar la reducere fiind.

Am decis să găsim o modalitate de a ne lipsi de ele până când ne vom putea permite să le cumpărăm și ne-am angajat să economisim și să le cumpărăm anul următor. Pentru moment, am îmbrăcat în mod creativ ferestrele folosind lenjerii de pat. Folosirea spălătoriei s-a transformat într-o ieșire în familie, în care toată lumea a pus umărul pentru a ajuta.

Câteva zile mai târziu, o prietenă a sunat să ne întrebe dacă avem nevoie de o mașină de spălat și un uscător. Ne-a spus că vecinii ei le aruncau pe ale lor la gunoi pentru că își cumpăraseră altele noi. Uimită, cu un nod în gât, nu știam ce să spun. Cu lacrimile curgându-mi pe față, am exclamat: „Vă mulțumesc!” Acum aveam mașina noastră de spălat și uscătorul gratuit și nu mai aveam nevoie de spălătorie. Dumnezeu ne răspunsese la rugăciuni în felul Său, la timpul Său.

Cu o zi înainte de mutare, am mers la un magazin de chilipiruri. Nu aveam nimic în minte. În timp ce ne plimbam pe culoarul ferestrelor expuse la vânzare, ne-am amintit că aveam un buget strict. Întorcându-ne să plecăm, am văzut niște jaluzele verticale. Exact cele de care aveam nevoie și de trei ori mai ieftine decât cele pe care le văzuserăm până atunci. Culoarea se potrivea chiar și cu mobila noastră. Am reușit să cumpărăm jaluzelele și să ne încadrăm în buget! Dumnezeu acționează întotdeauna la timp!

autor: Diantha Hall-Smith

El mă știe pe nume
El mă știe pe nume
Cea mai mare dorință a noastră, femeile, este aceea de a ști că suntem văzute, cunoscute și iubite. Văzute dintre milioane, văzute dincolo de straturi și etichete. Văzute, cunoscute și iubite de Cel care ne-a dat formă în pântecele mamei noastre - de Cel care ne știe pe nume. Cea mai mare dorință a inimii Lui este ca noi să Îl căutăm, să Îl urmăm și să Îl ascultăm. Ascultați-L cu o profundă încredere! În paginile acestei cărți, vei găsi un loc liniștit în care să vă retrageți ți să vă închinați Lui. În liniște, ascultați-L șoptindu-vă numele. Sunteți văzute, cunoscute și iubite - de El!

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video