Domnul este lângă toți cei ce-L cheamă, lângă cei ce-L cheamă cu toată inima.
Psalmii 145:18
Era a doua zi după Ziua Recunoștinței. Ne-am bucurat de sărbătoare și am stat până târziu, așa că a doua zi dimineață am dormit până târziu și am luat o gustare târzie. Apoi, m-am târât înapoi în pat pentru a citi e-mailurile și mesajele de pe rețelele sociale. Mă bucuram atât de mult de dimineața liniștită și am amânat să mă îmbrac și să mă pregătesc pentru ziua în sine. Aproape de prânz, am auzit pe cineva bătând la ușa din față. Am sărit în picioare, mi-am tras halatul de baie și papucii, în timp ce soțul meu s-a grăbit să se ducă la ușa din față. Apoi a strigat: „Marsha! Sună la 911!”
Mi-am luat telefonul și am fugit în ploaia rece, unde vecinul meu de peste drum avea o urgență medicală. Soția lui ne căuta cu disperare să îl ajutăm. Zăcea prăbușit pe jos în fața mașinii lor de pe alee. Începuse să aibă simptomele unui atac cerebral în timp ce conducea ultimul sfert de milă până acasă. Soția sa și soțul meu l-au înfășurat într-o pătură și au ținut o altă pătură deasupra lui pentru a împiedica ploaia să intre.
Am ținut telefonul la ureche pentru a răspunde la întrebările dispecerului și pentru a da indicații cu privire la ceea ce trebuia făcut. O ambulanță era pe drum. Între timp, dispecerul mi-a spus că trebuie să mă asigur că personalul de urgență poate vedea clar la ce casă ne aflăm. Am străbătut distanța scurtă pe alee și am ajuns în mijlocul străzii. Cartierul nostru părea pustiu în acest weekend liniștit de sărbătoare. Nu era trafic, nicio activitate la vedere, în afară de locul în care așteptam.
În timp ce stăteam pe stradă, în halatul meu de baie ud, am început să mă simt nerăbdătoare și neajutorată, pentru că nu mai puteam face nimic. Dar apoi mi-am amintit că mă puteam ruga oricând! Am început să mă rog lui Dumnezeu, cerându-I să fie alături de vecinul meu, să vină ambulanța în siguranță și rapid și să îi ajute pe cei care urmau să îl ajute pe prietenul meu. Cu cât mă rugam mai mult, cu atât mă simțeam mai puțin nefericită, pe măsură ce Domnul mă mângâia.
Mi-am dat seama că, dacă tot ce puteam face era să stau singură în mijlocul străzii, pe o ploaie înghețată, în halat de baie și papuci, preferam să o fac în timp ce mă rugam. Când ai impresia că nu poți face nimic, te poți ruga! Dumnezeu a promis să ne asculte și să fie aproape de noi atunci când Îl chemăm.
autor: Marsha Hammond-Brummel
