Domnul nu era în vântul acela. Și, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Și după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Și după foc, a venit un susur blând și subțire.
1 Împărați 19:11,12
Era 24 decembrie și îmi plângeam de milă. Nu exista niciun program la biserica noastră, iar eu și soțul meu urma să petrecem din nou seara aceasta singuri. Copiii noștri adulți aveau cu toții viețile lor. Fiul cel mare, nora noastră și cei trei nepoți ai noștri călătoreau întotdeauna în California pentru a petrece vacanța de iarnă cu familia ei. Fiica noastră cea mare, de profesie pompier, era programată să lucreze. O altă fiică era plecată la familia prietenului ei, iar fiul nostru cel mic lucra la un serviciu care se afla la peste o mie de mile distanță. M-am uitat la fotografiile de pe Facebook ale familiilor fraților mei în timp ce se adunau împreună și am simțit invidie. Viața, pur și simplu, nu părea corectă.
Când m-am gândit la asta, mi-am dat seama că nu sunt prima persoană care se simte singură în vacanță. O altă postare de pe Facebook a descris scena de la Betleem cu Maria, Iosif și Pruncul în iesle. Se putea citi: „Primul Crăciun a fost destul de simplu. Este în regulă dacă și al tău este la fel”. Asta m-a ajutat să-mi ajustez realitatea și să-mi reîncadrez gândurile într-o perspectivă mai bună.
Așa că, stând în pat, mi-am deschis aplicația cu imnuri și am selectat melodii despre nașterea Domnului. Am început să cânt O, Betleem, Vă bucurați, Auzi îngerii în cor și altele. Am cântat aceste imnuri frumoase cu toată puterea. După ce am cântat aproximativ o duzină de imnuri, l-am întrebat pe soțul meu dacă i-a plăcut concertul meu. Sunt sigură că a fost ușor amuzat de el.
După ce am terminat de cântat, atunci L-am simțit pe Isus. I-am simțit prezența la fel cum Maria și Iosif trebuie să fi simțit sfințenia momentului la nașterea lui Isus, chiar și într-un loc atât de simplu cum a fost staulul, într-un loc atât de îndepărtat de familie. Și dincolo de însingurarea mea, chiar dacă întreaga familie nu era acolo, El era cu mine. El nu avea să mă părăsească niciodată și nici nu avea să mă abandoneze, căci El a venit să aducă vestea bună, „care va fi o mare bucurie pentru tot norodul” (Luca 2:10). Chiar și pentru mine.
Așa că, aveți curaj! Dacă vă simțiți singure astăzi și v-ați dori ca circumstanțele să fie diferite, Domnul este cu voi! Ascultați și veți auzi susurul bând și subțire care vă aduce mângâiere și veselie!
autor: Karen M. Phillips
