Veniți să ne închinăm și să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru.”
Psalmii 95:6
Întotdeauna mi-a plăcut această perioadă a anului. După ce am lăsat în urmă cea mai mare parte a stresului și agitația sărbătorilor, există o pauză liniștită între anul pe care îl lăsăm în urmă și anul în care intrăm. Indiferent de cât de greu a fost anul trecut, cred că toți suntem optimiști. De obicei, așteptăm cu nerăbdare noul an ca pe o perioadă de noi începuturi. Acesta strălucește cu speranță chiar la marginea orizontului, ca o făgăduință a ceva minunat.
Ce ne așteaptă? Cu siguranță, atât soare, cât și ploaie. Pentru că fiecare își are anotimpul său, în lumea fizică, la fel de sigur ca și în geografia vieții noastre interioare. Numai Domnul știe cu siguranță. Au fost ani în care am stat în pragul unui nou an cu teamă și anxietate. Nu sunt naivă față de duritatea vieții. Este adesea crudă și nedreaptă și, ca să fiu sinceră, am impresia că devine din ce în ce mai mult așa. Ce trebuie să facă o femeie?
Prietena mea, nu există nimic, absolut nimic, care să aibă puterea de a-mi liniști inima și de a-mi reorienta mintea atunci când sunt îngrijorată decât să mă retrag, să cad în genunchi în fața Domnului, Dumnezeul meu, Creatorul meu, și să mă închin Lui.
Fără grabă. În liniște. În spatele ușilor închise, în liniștea cămăruței mele de rugăciune, Îl caut pe Cel pe care inima mea Îl iubește și Îi ofer laudele mele, viața mea, fiecare situație cu care mă confrunt, toți cei pe care îi iubesc și care se luptă, dorința mea de a fi mai mult, de a face mai mult, pentru slava Lui, dezamăgirea mea pentru că nu reușesc să ating aceste dorințe. Și, deschizându-mi inima înaintea Lui, sunt eliberată de greutatea dinăuntru. Ochii mei se odihnesc doar asupra Lui și în asta stă speranța mea, bucuria mea!
„Numai când Îl privim pe Isus, dorim să fim ca El, numai când vedem neprihănirea Lui, flămânzim și ne este sete să o dobândim; și numai când cerem în rugăciune sinceră, Dumnezeu ne va îndeplini dorința inimii noastre” (Slujitorii Evangheliei, p. 255).
În timp ce vă aflați între ceea ce a fost și ceea ce va veni, vă invit să vă alăturați mie în rugăciune. Să ne închinăm Celui care ne iubește mai mult decât oricine altcineva. Ne va schimba viețile, va transforma geografia internă a inimilor noastre și va face să strălucească lumina Sa într-o lume care are nevoie disperată de Isus.
autor: Karen Pearson
