PALMIERUL CA SIMBOL

Cel fără prihană înverzeşte ca finicul (engl. palmierul) şi creşte ca cedrul din Liban.
Psalmii 92:12

Intrând într-un nou an, ne întrebăm cu toții cum va fi. Ce bucurii sau provocări va aduce? Vom fi puternici și plini de har? Vom avea o nouă experiență a prezenței abundente a lui Dumnezeu în viața noastră?

Odată, în copilăria mea, am auzit o predică despre Psalmul 92:12. Crescând în locuri lipsite de palmieri, am fost impresionată de o listă de caracteristici pe care le posedă și care seamănă cu o viață evlavioasă. Mai târziu, am uitat majoritatea dintre ele, dar impresia a fost atât de memorabilă încât am început să cercetez subiectul. Am aflat că palmierii sunt veșnic verzi, un simbol al vieții veșnice, al nemuririi și al eternității.

Palmierii sunt distincți vizual. Sunt ușor de identificat în orice peisaj datorită formei și siluetei lor unice. Pe măsură ce copacul crește, dacă se pune o bandă în jurul trunchiului, acesta va rupe banda. La alți copaci, benzile devin adânc încorporate în trunchi. De asemenea, palmierii sunt puternici și durabili și nu se rup ușor într-o furtună.

Palmierii pot înflori în deșert. Rădăcinile lor puternice pătrund adânc în sol, unde găsesc apa necesară pentru a supraviețui. Sunt surprinzător de roditori, producând diferite fructe, nuci și uleiuri. Sunt valoroși, iar cu cât copacul este mai vechi, cu atât fructele sale sunt mai dulci. Frunzele și coaja palmierilor pot fi folosite în multiple moduri. Ele oferă umbră și adăpost pentru călători, păsări și animale. De asemenea, protejează alte varietăți de copaci. Copacii de citrice cresc adesea sub palmieri, unde sunt protejați de căldura excesivă și de soare.

În ebraică, sensul numelui Tamar este acela de curmal sau palmier. Numele a fost adoptat în alte limbi ca simbol al frumuseții și al fertilității lor.

Promisiunea de mai sus a devenit profund încurajatoare pentru mine. Pe măsură ce mă gândesc la frumusețea palmierului, îmi amintesc că noi, ca ucenici ai lui Isus, ar trebui să fim unici și distincți, puternici și durabili, înrădăcinați în Dumnezeu și bine hrăniți de Cuvântul Său. Creștinii ar trebui să înflorească și să aducă roade chiar și în deșert, să le slujească oamenilor în multiple moduri și să-i ajute să crească. Pe măsură ce îmbătrânim, ar trebui să devenim mai dulci și mai asemănători cu Isus – veșnic verzi în credință, în speranță și în dragoste

autor: Galina Stele

Putere pentru fiecare zi
Putere pentru fiecare zi
„Putere pentru fiecare zi” este o carte devoțională care oferă încurajare și speranță pentru orice moment al vieții, fie că este plin de bucurie sau de provocări. Cu gânduri profunde și versete inspiratoare, această carte te invită să faci un pas înapoi din agitația zilnică și să-ți găsești liniștea în prezența lui Dumnezeu. Așa cum promite Isaia 40:29, „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leșin,” acest devoțional zilnic este un ghid pentru a primi puterea și pacea de care ai nevoie, indiferent de încercările cu care te confrunți. Descoperă în fiecare zi cum Dumnezeu este prezent, gata să-ți ofere sprijinul și tăria Sa necondiționată.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video