Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”
Matei 25:45
Adesea credem că trebuie să așteptăm circumstanțe epocale înainte de a face binele care ni se cere. Poate că trebuie să conducem o dubă plină de specialiști pentru a ajuta în taberele de refugiați sau să coordonăm cursuri de formare pentru populațiile greu accesibile din Muntele Kinabalu, Malaezia. Sau să organizăm o campanie de colectare de haine pentru cei nevoiași ori să trimitem articole de supraviețuire pentru cei care trăiesc în izolare medicală.
Dar cum rămâne cu lucrurile mai mici din jurul nostru pe care avem tendința de a le neglija? Fețele inexpresive care trec pe lângă noi în drumul nostru zilnic? Ochii scrutători în care ne este teamă să ne uităm? Mâinile întinse pe care ne este teamă să le atingem? Bătrânul care mătură străzile din jurul blocului în care locuiesc ridică adesea mâna în semn de salut. De cele mai multe ori, îi răspund cu un „Bună ziua!” sau ridic eu însămi un „bate palma” care trece pe lângă mâna lui ridicată – aproape, dar niciodată nu o atinge. Astăzi a fost diferit. Ceva m-a făcut să fac legătura între palma mea și a lui. Contactul acela a rămas întipărit în mintea mea.
Când mâinile noastre s-au atins, a durat o clipă până când mi-am dat seama că mâna mea chiar o atinsese pe a lui, apoi zâmbetul lui fără dinți s-a transformat în veselie, în timp ce a cântat un mic tril! Râsul de pe chipul bătrânului sărutat de soare a fost atât de puternic, încât am fost luată prin surprindere, la fel ca trecătorii care au asistat la acest gest. La început, privirea de cenzură de pe o față a escaladat în dispreț total față de prostia mea de a atinge mâinile murdare și nespălate. De cealaltă parte a drumului, m-au întâmpinat priviri surprinse și nedumerite. Poate că unii dintre cei care citesc aceste rânduri acum s-ar putea să se întrebe despre gestul meu aparent nesăbuit: atingerea unor mâini murdare și infestate de microbi, care ar fi putut să fi atins cine știe ce!
Dar reacția în lanț a fost neprețuită. O prețuiesc și acum. În timp ce bătrânul dansa o mică gigă, o urare de la un alt măturător de stradă a răsunat în aer și zâmbete largi s-au răspândit pe fețele privitorilor nedumeriți. Privirile austere s-au topit în zâmbete ezitante și gânduri nespuse de genul: „La ce am fost martor?” Pentru puțin timp, toți cei prezenți s-au scăldat în bucuria acestui moment împărtășit.
Tot ceea ce nu facem pentru cei mai neînsemnați pentru Isus nu facem! Ce ne cere Cuvântul lui Dumnezeu să facem? Cum ne invită Făcătorul de ucenici să ne arătăm dragostea Sa față de cei mai neînsemnați dintre aceștia?
autor: Jessy Quilindo
