Mă bucur în Domnul, şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei.
Isaia 61:10
Fiicei mele mai mari îi place să grădinărească. În fiecare an, la începutul primăverii, degetele ei îndemânatice insuflă din nou viață în grădina noastră afectată de iarnă. Ea selectează fiecare plantă cu grijă, pregătește metodic terenul pentru plantare și depune plantele exact acolo unde vrea ea. Când se întoarce acasă de la studiile ei în străinătate, grădina noastră este întotdeauna plină de flori colorate. Într-o dimineață de iarnă, devreme, a intrat în fugă în dormitorul meu și mi-a arătat o fotografie pe care o făcuse cu telefonul ei cu un crin care încă înflorea în grădina noastră. Era iarnă. Timpul de înflorire se terminase. Dar acolo, în colțul îndepărtat al grădinii noastre aflate în descompunere, înconjurat de frunze moarte, se afla crinul cu floarea lui portocalie strălucitoare.
În următoarele două săptămâni, crinul a rămas ferm și strălucitor în ciuda atacului zilelor de iarnă geroase, făcând o declarație sfidătoare: în mijlocul descompunerii există viață. Prinsă în admirația față de frumusețea și tăria crinului, contemplând sursa puterii sale și amintindu-mi de promisiunea lui Dumnezeu din Matei 6:28-30, am găsit o aplicație spirituală. Să ne gândim la crin, la modul în care Dumnezeu are grijă de el și îi dă putere să reziste la loviturile și dificultățile elementelor naturii. El promite să facă acest lucru și chiar mai mult pentru noi.
Totuși, există momente în care uităm că Dumnezeu ne-a făcut în mod înfricoșător de minunat, după chipul și Său, și ne-a împodobit frumos. Suntem simboluri strălucitoare ale speranței pe care Dumnezeu le-a plantat strategic doar pentru acest scop. Asemenea crinului, putem rămâne puternici, eleganți și curajoși chiar și atunci când suntem înconjurați de realitățile dure ale vieții. Atunci când poverile amenință să ne strivească, iar renunțarea pare singura noastră opțiune, Dumnezeu ne trimite mesaje de speranță și ne amintește că nu ne-a abandonat.
Crinul nostru și-a ocupat în cele din urmă locul printre plantele moarte, dar mesajul său este imortalizat în mine. În iarna vieții noastre, găsim speranță în Hristos. Cel care Și-a făcut timp să proiecteze frumos florile ne îmbracă în neprihănirea Sa și ne expune ca simboluri ale speranței pentru ca alții să ne vadă. Îți mulțumim, Doamne, pentru că faci pentru noi nespus, nespus mai mult decât putem cere sau imagina vreodată. Suntem plini de recunoștință și de laudă.
Joan Dougherty-Mornan
