Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
Filipeni 4:6
Într-o zi, în timp ce mă uitam prin cartea de imnuri, am observat că primul imn este „Lăudați pe Domnul”, iar ultimul este „Lăudați-L pe Dumnezeu de la care curg toate binecuvântările”. De la primul la ultimul trebuie să-L lăudăm pe Domnul. Îmi vin în minte două relatări din Biblie care evidențiază beneficiile laudei.
Prima este cea a unui cor care conduce o armată în luptă. Iuda era atacat de dușmani, iar când Iosafat a fost informat, el s-a întors spre Dumnezeu în rugăciune. A început prin a rememora puterea lui Dumnezeu, apoi a trecut în revistă lucrările anterioare ale lui Dumnezeu și a încheiat cu o cerere de ajutor. Când a terminat de rugat, Dumnezeu i-a trimis o promisiune de ajutor prin intermediul unui levit, iar slujba s-a încheiat cu cântece de laudă. În dimineața următoare, Iosafat le-a spus oamenilor săi că, din moment ce Dumnezeu le promisese deja victoria, vor pune corul să conducă armata! „În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi” (2 Cronici 20:22). Vedem aici corelația dintre laudă și victorie.
A doua relatare: Pavel și Sila se află într-o închisoare din Filipi. La miezul nopții, când ei „se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau… s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia” (Faptele apostolilor 16:25). Nu mă pot abține să nu văd legături între această poveste și un episod găsit în cartea lui John Bunyan, Pilgrims Progress (Călătoriile peregrinului).
În această alegorie, două personaje, Creștinul și Speranța, sunt prinse în temnița castelului Doubting (Îndoiala). Într-o seară, în loc să se plângă de soarta lor, încep să-I cânte imnuri și laude lui Dumnezeu, care îl fac pe Creștin să-și amintească faptul că are o cheie numită „promisiune” care îi poate ajuta să evadeze. După ce au descoperit că această cheie creștea sau se micșora pentru a se potrivi cu lanțurile și ușile de diferite dimensiuni, au avut o scurtă discuție despre motivul pentru care nu și-au amintit de cheie mai devreme. Și-au dat seama că și-au amintit după ce au început să cânte imnuri de laudă. Creștinul spune: „Cuvântul lui Dumnezeu ne poruncește să ne «bucurăm întotdeauna» și să Îi «mulțumim în toate lucrurile». Dacă am fi ascultat, în loc să ne uităm la circumstanțele noastre și să ne plângem de milă, am fi folosit puterea promisiunii cu mult înainte de asta.” Să urmăm sfatul lui Pavel: Nu fiți neliniștiți, ci rugați-vă cu mulțumire!
Melinda Ferguson
