Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi harpa!
Psalmii 150:3
În prima zi de grădiniță, în timp ce părinții stăteau la coadă, gata să-și lase cu noi micuții de trei și patru ani, am observat o femeie pe care o cunoșteam. Ea se lupta cu un băiat mai mare și mai puternic decât cei de vârsta lui, care încerca să se elibereze din strânsoarea ei. Mi-am amintit de Esther pentru că îi predasem fiicei ei cu câțiva ani înainte. Am salutat-o și ea m-a întrebat: „Sam este în clasa ta?” Mi-am verificat lista și i-am văzut numele. Era atât de fericită. În timp ce mi-l înmâna pe Sam, mi-a spus că era instabil. Nu am înțeles ce voia să spună, așa că i-am spus că băieții sunt de obicei foarte activi.
Mai târziu, în acea zi, am aflat că era autist și, pentru că avea nevoie de un asistent personal, urma să fie transferat la o altă școală în câteva zile. După o săptămână, în care tot ce am făcut a fost să mă lupt pentru a-l ține pe Sam în siguranță, am auzit că nu pleacă nicăieri. Îl vom avea tot anul. De ce? Mama lui i-a sunat pe toți cei care lucrau la transfer și le-a spus că vrea să-și păstreze fiul în clasa doamnei Mabel. Punct! De ce? Pentru că a vrut ca eu să-i învăț fiul.
Sam a venit la școală în fiecare zi la timp. Am observat cum se liniștea în timpul somnului, când îi cântam un cântec de leagăn și dădeam luminile mai încet. Slăvit să fie Domnul! am spus în inima mea, căci nu aveam voie să vorbim despre Dumnezeu în clasă. Îmi venea să strig: „Aceasta este o rugăciune ascultată!”
Lupta cu Sam al nostru a continuat. Am ajuns la un punct în care a trebuit să legăm clopoței de clanța ușii pentru a ne alerta atunci când încerca să fugă afară. Era foarte rapid și energic și nu stătea niciodată locului, nici nu lua parte la activitățile din clasă. Dar muzica de la ora de somn îl liniștea și a devenit instrumentul pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a-l menține calm timp de nouăzeci de minute în fiecare zi. Pe parcursul anului școlar, am observat că Sam a încetat să mai încerce să fugă la fel de des. A învățat să stea nemișcat și să asculte poezii și cărți citite cu voce tare la radio. La ședința mea, ca învățătoare, cu părinții, mama lui a spus: „Le-am spus tuturor că fiul meu va fi bine în clasa doamnei Mabel.” Tot ce știam era că nu erau abilitățile mele, ci ale lui Dumnezeu! Muzica a făcut minuni pentru Sam și, prin harul lui Dumnezeu, prin rugăciune și prin muzică, am reușit să trecem peste an. Și trebuie să recunosc că am vărsat o lacrimă în ziua în care Sam a părăsit clasa mea.
Prietena mea, îngerii adoră să Îi cânte lui Dumnezeu în ceruri. Să cântăm și noi, căci muzica are puterea de a ne liniști inimile tulburate! Așadar, cântă împreună cu mine și hai să-L lăudăm pe Domnul!
Mabel Kwei
