Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.
Proverbele 3:5-6
I-am privit piciorușele care îl împingeau înainte; dorința lui de a traversa strada aglomerată era vizibilă. Nu a acordat nicio atenție traficului care venea din sens opus, iar coada îi scutura corpul în timp ce traversa strada cu încredere, fără să fie conștient de pericolele din jurul său. Din fericire pentru el, mașina care tocmai dăduse colțul și se îndrepta spre el era condusă de un șofer atent și grijuliu. Unul care, văzând că micuțul traversa vesel strada, fără să îi pese sau să conștientizeze pericolul în care se afla, a încetinit până când aproape s-a oprit și i-a dat suficient timp să ajungă în siguranță pe cealaltă parte a străzii. L-am privit din mașina mea parcată. Era într-adevăr drăgălaș și părea să zâmbească mulțumit de marea sa realizare. În timp ce dispărea în siguranță într-o curte, am zâmbit, realizând inocența și neștiința lui cu privire la pericolele de care tocmai scăpase.
În timp ce conduceam spre casă, m-am gândit la acest mic patruped, la această creatură necuvântătoare, și mi-au venit în minte lecțiile pe care tocmai mi le oferise. De câte ori am alergat cu capul înainte prin viață, cu intenția de a-mi urma propriul program și total ignorantă cu privire la pericolele care mă pândeau? De câte ori m-au salvat îngerii păzitori ai lui Dumnezeu de amenințările pe care eu le provocasem prin propriile acțiuni? Atât de des suntem vinovați de a lua decizii și de a face alegeri în viață fără să ne consultăm cu Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. „Aventura” cățelușului în acea zi m-a ajutat să admit că îmi este ușor să observ acest tip de comportament nepăsător la alții – la fiica și la nepoata mea – dar oare recunosc acest obicei la mine?
În textul nostru de astăzi, înțeleptul spune că, dacă Îl recunoaștem pe Dumnezeu în toate căile noastre, atunci El ne va îndrepta căile. O, dacă am urma acest sfat și I-am permite lui Dumnezeu să ne dirijeze deciziile! Chiar și pe cele pe care le considerăm lipsite de importanță. Domnul tânjește atât de mult să facă parte din viețile noastre și ne păcălim pe noi înșine crezând că este prea ocupat pentru a fi interesat de viața noastră de zi cu zi. Atunci când nu Îi cerem înțelepciune în luarea deciziilor mărunte, neglijăm să ne întoarcem spre El în cazul celor mari. Așa alergăm chiar în fața pericolului, uneori cu bună știință, uneori fără să știm.
Prietena mea, să nu le dăm îngerilor noștri păzitori o muncă nenecesară de făcut! Să-L recunoaștem pe Dumnezeu în fiecare aspect al vieții noastre, căutându-I înțelepciunea atunci când luăm fiecare decizie. Să o facem astăzi, iar El ne va conduce în siguranță!
Greta Michelle Joachim-Fox-Dyett