Devoțional femei

Nu e uimitor cum Dumnezeu intervine în situaţiile din viaţa de zi cu zi în favoarea noastră? Dacă prietenul nostru electrician nu ar fi fost acolo, nu ne-ar fi trecut prin cap să verificăm tabloul electric şi astfel să fim scutiţi de cheltuiala unui frigider nou. Dumnezeu a răspuns la o rugăciune pe care nici nu o înălţasem.

Cine dintre persoanele pe care le cunoşti ar putea trece printr-o perioadă grea chiar acum? Ce ai putea face pentru a alina acea persoană? Să asculţi cu o inimă deschisă şi caldă; să le împărtăşeşti durerea; să îi pregăteşti masa; să o scoţi în oraş o zi; să faceţi împreună ceva ce îi place; să îi trimiţi o felicitare sau să o suni.

Trebuie să ne binecuvântăm copiii şi să le transmitem o credinţă puternică în speranţa că Isus vine să-i salveze. Trebuie să le transmitem făgăduinţele lui Dumnezeu din Biblie şi asigurarea că El nu ne va lăsa. Cântaţi împreună cu ei. Rugaţi-vă cu ei. Iubiţi-i aşa cum îi iubeşte Isus. Pregătiţi-i să alerge bine în cursa cu ştafetă a vieţii veşnice.

Acum înţeleg mai bine de ce este voia Domnului ca noi să fim recunoscători. Nu pentru ca El să se simtă bine, ci mai degrabă pentru ca noi să-L simţim aproape. Să ne simţim iubiţi şi să ştim cât de bogate sunt vieţile noastre pentru că îl avem pe El. Aşadar, fie ca recunoştinţa noastră să fie zilnică.

„De aceea mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr! (1 Tesaloniceni 5:11). Nimeni să nu rămână în urmă. Cum? Încurajându-i şi sădind speranţa în fiecare dintre noi. Alergând împreună. Uitaţi-vă în jur. Cine aleargă lângă voi? Ce cuvinte de speranţă şi de încurajare le puteţi oferi astăzi?

Pam şi Kaleigh terminaseră cursa şi se întorceau să ne însoţească pe noi la linia de finiş. Împreună, toate şase, am urcat ultimul deal şi ne-am început coborârea. Le-am încurajat pe toate să alerge şi să termine în forţă. „De aici nu o putem lua decât la vale!” Astăzi, trage cel puţin o persoană care se luptă în cursa vieţii în cercul tău de susţinere.

În ziua aceea, nu doar că mă adăpostise, dar îmi şi călăuzise paşii pentru a putea oferi adăpost unei tinere mame în necaz. Cu adevărat, „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept” (Psalmii 25:9).

Dumnezeu mi-a arătat că Se îngrijește de o vrabie mică și că mă puteam încrede în faptul că El avea să aibă grijă de mine și că Se va îngriji de toate nevoile mele. Dacă ne punem încrederea în El, El va alunga orice îndoială și frică. Cu siguranță că ne va da putere pentru a înfrunta orice ne stă în față.

O relaţie personală cu Isus, care stă la uşa inimii şi bate, este soluţia. Să deschidem uşa şi să-L lăsăm să intre. Isus ne va vindeca de toate bolile noastre, dacă îi cerem acest lucru cu credinţă.

Acea experienţă mi-a întărit hotărârea de a-mi încredinţa soarta în mâna Domnului şi de a crede că, dacă Ii suntem credincioşi, El este la rândul Lui credincios şi drept în împlinirea promisiunilor Sale.

În ziua aceea m-am gândit la oamenii care trec pe lângă noi şi care suferă. M-am rugat: Doamne, ajută-mă să intru în legătură cu unii dintre ei, pentru a le împărtăşi dragostea Ta şi pentru a fi o binecuvântare pentru ei. Vreţi să faceţi şi dumneavoastră la fel?

Când simţim că am eşuat lamentabil, harul şi mila ne ridică. Atunci când boala ne macină trupurile, harul şi mila ne alină. Oricare ar fi suferinţa noastră, harul şi mila ne asigură vieţi pline de biruinţă în Hristos! Slavă Domnului că „ele” ne însoţesc. Fiţi plini de curaj!