Triumful binelui

Contele Folke Bernadotte

Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea! (Psalmii 34:14)

În unele ocazii, faptul de a face ceea ce este bine poate conduce la răzvrătire din partea celor care sunt croiţi spre rău. Cu toate acestea, nu trebuie să ne temem de faptul că am făcut un bine, ci de faptul că am avut posibilitatea să-l facem şi nu am făcut-o.

Folke Bernadotte a fost un diplomat şi aristocrat suedez. Lider al Mişcării Cercetaşilor din Suedia, Bernadotte a devenit vicepreşedinte al Crucii Roşii Suedeze în 1943. In această calitate, a reuşit eliberarea a circa 31 000 de prizonieri de război din lagărele de concentrare germane în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, inclusiv 423 de evrei danezi, eliberaţi din lagărul Theresienstadt (în data de 14 aprilie 1945).

Contele Bernadotte a reuşit să pună capăt conflictului arabo-israelian din 1947-1948 şi să aşeze bazele taberelor de refugiaţi palestinieni din Orientul Mijlociu. A fost numit mediator ONU pentru Palestina. A fost primul care a ocupat această poziţie, ca urmare a violenţelor declanşate de adoptarea hotărârii Organizaţiei Naţiunilor Unite din 30 noiembrie 1947, prin care s-a pus capăt Mandatului Britanic asupra Palestinei şi a Planului pentru împărţirea Palestinei (între evrei şi arabi).

Vineri, 17 septembrie 1948, maşina cu care contele se deplasa împreună cu un observator ONU, colonelul francez Andre Serot, a fost surprinsă într-o ambuscadă a unei echipe sioniste de comando în Piaţa Ben Zion Guini din Ierusalim. Bernadotte a murit.

Vîlceleanu Valentin, LTA, Craiova

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video