Potențialul lăsat de Dumnezeu

Carl Rogers – psiholog american

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută fi desăvârşită. (Romani 12:2)

Carl Rogers a lăsat o urmă vizibilă în lume, contribuind în egală măsură la dezvoltarea psihologiei şi a psi-hoterapiei. La rândul tău, eşti creat să laşi o urmă, folosind potenţialul şi capacitatea pe care Domnul le-a aşezat în tine. Fii dar un copil perseverent şi un adevărat slujitor, deosebind voia lui Dumnezeu!

Poate îţi aminteşti cu bucurie de anumite situaţii în care ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă pentru a reuşi ceva anume. Conform teoriei lui Carl Rogers, dacă nu ai reuşit nu înseamnă că nu a existat dorinţa.

Carl Rogers s-a născut pe 8 ianuarie 1902 în Oak Park, Illinois, o suburbie a oraşului Chicago. Tatăl era un inginer de succes, iar mama era casnică şi o creştină devotată. A început şcoala direct cu clasa a II-a, deoarece putea citi încă dinainte de grădiniţă.

În 1956, Carl Rogers a primit Premiul pentru contribuţii ştiinţifice remarcabile, acordat de Asociaţia Americană de Psihologie, iar în 1972, un premiu pentru contribuţii profesionale. În 1987, Carl Rogers a fost propus pentru Premiul Nobel pentru Pace, însă a încetat din viaţă la scurt timp după aceea.

Teoria lui se bazează pe o unică „forţă a vieţii” pe care el o numeşte tendinţa la actualizare, care poate fi definită ca motivaţia intrinsecă, prezentă în orice formă de viaţă, de a-şi dezvolta potenţialul până la cel mai înalt nivel posibil. Nu este vorba de lupta pentru supravieţuire. Rogers consideră că toate fiinţele tind să facă ce/cum este mai bine pentru existenţa lor. Dacă nu reuşesc, aceasta nu se întâmplă pentru că nu a existat dorinţa.

Băcanu Silvia Petronela, LTA, Craiova

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor