Shah Jahan – împărat
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. (Ioan 3:16)
Mai mare decât dragostea acestui om pentru soţia lui este dragostea lui Dumnezeu pentru noi toţi, o dragoste care întrece orice imaginaţie. Sacrificiul lui Isus a fost preţul suprem plătit, iar durerea apare ori de câte ori vreunul dintre noi îi întoarce spatele. Să răspundem dragostei cu dragoste şi să-l aducem bucurie Aceluia care ne iubeşte atât de mult, fiind „Pentru Domnul, gata oricând!”
Cu toţii am auzit de Taj Mahal. Este considerat cel mai frumos mausoleu din lume, construirea lui fiind determinată de o poveste de dragoste. Construcţia este o declaraţie de iubire din partea împăratului Shah Jahan pentru aceea care i-a fost soţie iubitoare şi parteneră de viaţă. Aceasta a murit la 22 ianuarie 1666.
Dragostea celor doi a fost legendară în India, poeţii şi cronicarii vremii glorificând frumuseţea şi graţia lui Mumtaz Mahal, precum şi grija pentru soţul ei. În cei 17 ani cât au fost căsătoriţi, ei au fost nedespărţiţi, călătorind pretutindeni împreună.
Se spune că la aflarea veştii că soţia lui a murit dând naştere celui de-al 14-lea copil, Shah Jahan a rămas paralizat de durere şi a jelit-o un an de zile, ascuns de ochii supuşilor săi. Când a reapărut, avea părul alb şi chipul îmbătrânit. A abandonat toate campaniile de extindere a imperiului şi a decis să-şi dedice viaţa construirii unui monument excepţional pentru fosta soţie. Nu mai puţin de 28 de tipuri de pietre preţioase şi semipreţioase au fost încrustate în marmură. Aproape 22 000 de muncitori şi 1000 de elefanţi au lucrat la ridicarea Taj Mahalului şi, după 20 de ani, opera a fost finalizată, fiind considerată una dintre minunile arhitecturale ale lumii.
Iulian Iordache, Cuvin (Arad)
