Steve Jobs – cofondator Apple
Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! (Eclesiastul 9:10 p.p.)
Atitudinea aceasta o întâlnim într-un anumit sens şi la apostolul Pavel (1 Corinteni 9:27), în încercarea de a subjuga firea pământească. Nu uitaţi însă faptul că cea mai apropiată treaptă de perfecţiune o putem obţine numai folosind resursele de dragoste primite de sus. Dacă toate aceste lucruri minunate au putut fi realizate de un om fără Dumnezeu, oare cu cât mai mult ar putea realiza unul care se pune la dispoziţia Creatorului ceresc?
Steve Jobs, cel care a pus bazele Companiei Apple, poate fi caracterizat cel mai bine prin aceste trei cuvinte: vizionar, determinat, perfecţionist.
Vizionar. Thomas Watson, preşedintele IBM, spunea în 1943: „Nu cred că va fi vreodată nevoie de mai mult de cinci calculatoare în toată lumea!” Împotriva acestei păreri, Steve Jobs a lansat în 1976 Apple 1, primul computer personal.
Determinat. Imaginaţi-vă câte bariere şi uşi închise a întâlnit compania proaspăt înfiinţată până a ajuns să fie recunoscută şi să aibă succes. Ţinta lui Steve Jobs a fost aceea de a pune un computer în fiecare casă din America. A reuşit cu mult mai mult de-atât. Ţinta ta care este?
Perfecţionist. Cunoscut pentru metodele şi felul în care împingea oamenii cu care lucra până la limitele fizice şi psihice pentru a scoate ce era mai bun din ei, Steve a reuşit să îşi atragă oprobiul multor apropiaţi. Celebrele lui amânări ale termenelor de prezentare a produselor au făcut cunoscută lumii atenţia lui pentru detalii şi faptul că voia mereu să realizeze tot ce se putea mai bine.
Adrian Ştioiu, Craiova