Ion Irimescu – sculptor
[El] va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe cei mari. (Psalmii 115:13)
Nu uita că, atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să înfloreşti, iar înflorirea va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, ci se rezumă la caracterul pe care l-ai şlefuit pentru cer.
În 27 februarie 1903 se naşte Ion Irimescu. Timp de 101 de ani, acesta a fost o binecuvântare pentru familie, elevi şi pentru ţara sa. S-a dăruit artei, iar azi se numără printre cei mai mari sculptori români. Deşi a obţinut sute de premii şi distincţii, cea mai mare bucurie a maestrului a fost aceea că a putut deschide Centrul de Studii „Ion Irimescu” din Fălticeni, unde mugurii de talent, studiind, pot înflori frumos.
Când era copil, Ion se juca laolaltă cu ceilalţi copii din sat cu muniţia lăsată pe câmp de soldaţii ruşi. Aşa a pierdut degetul mare de la mâna stângă, fiindu-i afectate şi celelalte degete. Asta nu l-a împiedicat să-şi urmeze visul: „Mica mea infirmitate nu avea să constituie o piedică.” A fost, poate, cea mai grea încercare din viaţa sa, dar Ion Irimescu a iubit viaţa. S-a împrietenit cu ea şi a privit orice încercare ca pe o provocare din care trebuia să iasă învingător.
Când bronzul sau marmura îi oboseau prea tare braţele, maestrul îşi lua soţia şi prietenii şi mergeau să se regăsească. „Niciodată nu am făcut excese”, a declarat artistul, considerând că abstinenţa şi temperanţa au fost ingredientele necesare unei vieţi de centenar sănătos si fericit.
Beatrice Poenariu, Craiova
