Radu Gyr – poetul care L-a coborât pe Dumnezeu în celulă
Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tâmăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului. (Luca 4:18,19)
Poate că te întrebi: Care este scopul meu în lumea aceasta? Care este scopul pentru care merită să trăiesc? De ce îmi este oferită această zi? Unul dintre răspunsuri ar putea fi: Adu-L pe Dumnezeu în locul în care te afli, printre oamenii cu care umbli, printre prieteni şi colegi. Cum poţi face asta? Folosind darurile tale, ocaziile ivite, iubind cum iubeşte Dumnezeu.
Frig, umezeală, haine rupte, bătaie, insulte… Cu siguranţă, suntem la curent cu ceea ce a însemnat detenţia în timpul regimului comunist. Au fost condiţii inumane, în care noi nu ne putem imagina să trăim nici măcar o zi. Au existat însă inimi alese care au avut puterea să trăiască frumos în cele mai crunte clipe ale vieţii.
Radu Gyr, născut pe 2 martie 1905, poet, dramaturg şi eseist român, a fost un astfel de om. Condamnat mai întâi la 12 ani de detenţie, apoi la 25 de ani de muncă silnică, având sănătatea precară. Radu Gyr a rămas în amintirea multor deţinuţi drept cel care le-a mângâiat durerea, le-a insuflat credinţă şi le-a reaprins speranţa prin rugădunile sale în versuri. Într-una din zilele luptei, el a scris: „Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,/ nici ochii când în lacrimi ţi-s./ Adevăratele înfrângeri/ sunt renunţările la vis.”
A. Berzescu, fost coleg de detenţie, a spus despre poet: „În Aiud, Radu Gyr L-a adus pe Isus în celulă. L-a coborât de pe cruce şi L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci, spre îndumnezeirea omului. Îi ştiam cu toţii poeziile pe dinafară şi aşteptam cu nerăbdare următoarea creaţie care să ne bucure, să ne îmbărbăteze.”
Gloria Anghel, Craiova
