Alexander Graham Bell – inventatorul telefonului
Căci Tu nu părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne! (Psalmii 9:10)
Dumnezeu este tot timpul la celălalt capăt al liniei, aşteptând să audă chiar şi cea mai neînsemnată chemare. Ai acces la un „telefon” care niciodată nu va suna ocupat şi de la care vei primi mereu răspunsul potrivit. Foloseşte-I!
Ţi-ai putea imagina o zi fără telefon? Acesta a devenit un dispozitiv indispensabil.
Alexander Graham Bell s-a născut în data de 3 martie 1847, în Scoţia. A studiat până în anul 1870 anatomia şi fiziologia glasului uman. Deşi cuvintelele l-au fascinat, a ales să trăiască în plină tăcere alături de soţia lui care era surdă. Până la moartea sa, s-a ocupat în special cu studiul eugenic al surzeniei.
Bell a fost om de ştiinţă şi inventator. În anul 1876, a brevetat pentru prima dată în istorie un dispozitiv capabil să emită şi să recepţioneze cuvintele rostite. Johann Philipp Reis, un profesor german, gândise un „aparat de vorbit la distanţa” dar nu finalizase proiectul. Bell a fost cel care a căutat să-l perfecţioneze. A realizat un aparat care funcţiona şi, mai apoi, împreună cu alţi doi colaboratori, a devenit proprietarul Companiei „Bell Telephone”.
Primul apel telefonic a fost efectuat în data de 10 martie 1876, chiar de către Bell, fiind un real succes. Partea interesantă sunt cuvintele pe care acesta a ales să le rostească: „Domnule Watson, vino aici! Am nevoie de tine.” (Watson era asistentul lui.) Primele cuvinte rostite prin telefon au fost un strigăt de ajutor.
Andreea Ursu, Timişoara