Constantin Brâncuşi – un mare sculptor român
Apoi mi-a zis: „S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. (Apocalipsa 21:6)
Coloana fără sfârşit este, simbolic, coloana „sacrificiului infinit”. Lucrarea este de-a dreptul impresionantă şi măsoară 29,33 de metri în înălţime. Lipsa soclului şi a capitelului indică lipsa începutului şi a sfârşitului. Noi ştim însă cine este începutul şi Sfârşitul tuturor lucrurilor. Fiecare dintre noi am avut un început şi vom avea un sfârşit pe acest pământ. Dar ştim că sfârşitul tuturor lucrurilor nu este aici, la marginea gropii din cimitir.
Pentru români, lista personalităţilor care răzbat peste ani îl are în primele rânduri pe Constantin Brâncuşi, cel care, alături de George Enescu, a ţinut stindardul cultural românesc în secolul al XX-lea. Dovadă a valorii sale, el a fost folosit ca punct de reper de toate regimurile politice care au stăpânit România în ultimul secol.
Brâncuşi a fost un sculptor cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi a viziunii plastice în sculptura contemporană. Geniul său s-a văzut încă din copilărie. În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, şi-a făcut cunoscută îndemânarea prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie. În 1903, la 27 de ani, a primit prima comandă: bustul lui Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din Bucureşti şi este singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti.
Una dintre marile lucrări ale lui Constantin Brâncuşi este Coloana fără sfârşit, parte a trilogiei Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, din care mai fac parte Poarta sărutului şi Masa tăcerii. Pentru Brâncuşi, sfârşitul pământesc a venit la 16 martie 1957, dar el va rămâne pentru totdeauna în amintirea românilor, şi nu numai a lor.
Dorin Aga, Timişoara
