Întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi, toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu altul. (Isaia 45:22)
Ce poţi să-i spui unui om pe care nu-l cunoşti şi pe care nu l-ai văzut niciodată? Dar să-i scrii o scrisoare? Eu şi alte câteva persoane din biserică am fost rugate să scriem o scrisoare pentru cineva care se află în penitenciar. Până la predarea plicului, aveam la dispoziţie o săptămână. Nu eram hotărâtă ce să scriu. În penultima zi, m-am hotărât ce să nu-i scriu: nu i-am scris nici despre religia mea, nici despre mine, nici despre oraşul meu, nimic din toate acestea, dar, cu Biblia în faţă, i-am scris despre ISUS.
După ce i-am predat plicul fratelui care se ocupa de această acţiune, a trecut o perioadă de timp ceva mai lungă şi nu m-am mai gândit la acea scrisoare. Însă, la un moment dat, s-a anunţat în biserică un nou botez. Surprinsă, am aflat că printre doritori era şi persoana căreia i-am scris. Vă imaginaţi că inima mea s-a umplut de bucurie. M-am întâlnit cu „rodul pâinii pe care am aruncat-o pe ape” (Eclesiastul 11:1). După botez, a mai rămas în oraşul nostru o perioadă de timp, după care a plecat în localitatea de unde provenea.
În relaţia noastră cu Dumnezeu, adesea suntem supuşi la încercări; astfel s-a întâmplat şi cu acest proaspăt frate. Dar pentru el aceste încercări n-au fost un mijloc de apropiere mai puternică de Domnul, ci l-au determinat să se îndepărteze. Uneori ne este greu să înţelegem că, în situaţii de criză, nu Dumnezeu Se îndepărtează de om, ci omul de El. Prin urmare, n-am mai auzit nimic de el, şi inima mea s-a întristat.
Însă cu cine credeţi că m-am reîntâlnit după un timp în faţa bisericii? Chiar cu fratele nostru. Mergea şi el în aceeaşi direcţie cu noi, aşa că am fost bucuroasă să parcurgem o anumită distanţă împreună. Până la destinaţie, am discutat despre problemele lui, l-am încurajat şi am căutat soluţii pentru rezolvarea acestora. Tare m-aş bucura ca atunci când îl voi mai întâlni, dacă voi mai avea ocazia, să aflu că s-a împăcat cu Dumnezeu. Ştiu că este posibil. Păstorul divin îşi iubeşte oiţele care s-au rătăcit de staul. El le caută şi le urmăreşte cu dragostea Sa. Să ne amintim versul cântării: „Nu-i nimeni atât de căzut să nu poată fi renăscut, destul să te laşi prin credinţă condus de dragostea lui Isus.”
Dragă soră, Domnul ne întreabă: „Mă iubeşti?… Paşte oile Mele.” Haideţi să colaborăm cu El şi să folosim orice ocazie pentru a căuta aceste suflete pierdute, hrănindu-le prin Cuvânt, ajutându-le şi purtându-le în rugăciunile noastre.
Anca Curticăpeanu, Bistriţa, Transilvania de Nord
