„De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea (…) Oare nu este viaţa mai mult decât hrana?” (Matei 6:25)
Odată cu încheierea anului şcolar, în 1979, doi studenţi colportori, Maung Maung şi Saw Thein, au acceptat provocarea de a merge în Moegote pentru a propovădui Evanghelia. Moegote este în Myanmar de Sus (Burma), cam la 720 de kilometri depărtare de capitală. Când au fost pregătiţi să plece, profesorul le-a spus că avea o rudă care trăia în satul Pauttaw Sakan, în drumul spre Moegote. „Dacă aveţi nevoie de ajutor, el vă poate fi de folos.” l-a scris o scrisoare pe care să o ducă cu ei.
Cei doi au pornit în călătorie şi au ajuns în Mandalay – al doilea oraş ca mărime din Burma – în ziua următoare şi au stat peste noapte în biserica adventistă de acolo. Dimineaţa şi-au dat seama că aveau bani doar cât să ajungă în satul Pauttaw Sakan, nu şi pentru a ajunge la Moegote. Aşa că la ora 11, a doua zi, au ajuns în Pauttaw Sakan. Le era foame, dar nu mai aveau bani. Aşa că au hotărât să îl caute pe verişorul profesorului lor. Un sătean i-a îndrumat spre restaurantul pe care îl deţinea verişorul profesorului. Au intrat în restaurant şi i-au dat plicul proprietarului. Acesta a citit scrisoarea şi apoi le-a pus masa.
În timp ce mâncau, verişorul i-a întrebat despre genţile lor şi de inventarul la cărţi. A spus că ar vrea să vadă şi el cărţile şi a cumpărat mai multe. Apoi le-a spus că pot lua un taxi până în Moegote.
În maşină, şoferul i-a întrebat încotro voiau să meargă, iar ei au răspuns:
– Noi mergem la Moegote ca să vindem cărţi religioase.
– Sunteţi creştini? a întrebat el.
– Da, a venit răspunsul.
Şi pentru că în Moegote nu aveau asigurată cazare, şoferul s-a oferit să îi ducă la managerul lui, care era creştin, pentru a se ocupa de cazarea lor.
Când şoferul i-a lăsat la destinaţie, l-au întrebat cât îi datorau, iar el a spus: „Nimic!” L-au lăudat amândoi pe Domnul. În timpul verii, fiecare din cei doi a strâns bani pentru taxele şcolare şi, mai important decât atât, oamenii din Moegote aveau acum cărţi despre Dumnezeu în casele lor.
Maung Maung Htay, Myanmar