Hideki Tojo – criminal
Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi în rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. (Apocalipsa 3:15,16)
Nimic din ceea ce suntem şi facem nu este ascuns în faţa lui Dumnezeu. Orice gând, faptă sau vorbă, totul este descoperit înaintea Lui. „Totul cu măsură şi cu un Dumnezeu deasupra” ar trebui să devină un principiu clar în viaţa fiecărui creştin.
Procesul de la Tokyo a început în data de 3 mai 1946 şi s-a încheiat la 12 noiembrie 1948. Au fost judecaţi 28 dintre principalii criminali de război japonezi.
Procesul a fost judecat de un tribunal internaţional. Acuzaţiile s-au referit la agresiunile comise de japonezi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi la grave încălcări ale legilor şi obiceiurilor războiului.
Hideki Tojo a fost unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai mişcării Kohoda, care susţinea cauza războiului şi a militat pentru o alianţă cu Germania nazistă şi Italia fascistă. Cel supranumit Kamisori („Briciul”) a fost găsit de Tribunalul Militar Internaţional vinovat de moartea a aproape 4 milioane de chinezi. Prim-ministru al Japoniei între anii 1941-1944, Tojo a aprobat printre alte atrocităţi şi experimentele biologice făcute pe prizonierii de război.
Armata şi marina imperială japoneză au fost responsabile pentru moartea multor milioane de oameni. Dacă germanii s-au făcut vinovaţi de moartea a 6 milioane de evrei şi a 20 de milioane de ruşi, japonezii au cauzat moartea a 30 de milioane de filipinezi, cambodgieni, malaysieni, vietnamezi, indonezieni, coreeni şi a încă 23 de milioane de chinezi.
Oana Păsăilă, Bucureşti