Valentin Rus
Domnul întăreşte paşii omului când îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână. (Psalmii 37:23,24)
Tata este cea mai importantă personalitate din viaţa mea, nu o personalitate universală. Şi totuşi ce poate fi mai universal decât toate aceste calităţi pe care Tatăl din ceruri le-a reflectat în nenumăraţii taţi anonimi din nenumăratele familii care au trăit în lumea aceasta? Preţuieşte-l pe tatăl tău!
În urmă cu 65 de ani, într-un sat ascuns de lume, s-a născut un sufleţel într-o familie de ardeleni. Posibilităţile erau puţine, dar copiii împărţeau totul şi făceau o ocazie de bucurie din orice lucru mărunt.
Când a crescut, Valentin a iubit şcoala atât de mult, încât străbătea dealuri şi păduri pentru a ajunge zi de zi la acasă. Dragostea aceasta i-a fost de ajuns ca să urmeze un liceu bun în Cluj şi o facultate tehnică în Iaşi. Cu diploma de inginer în buzunar, s-a angajat la una dintre cele mai mari uzine şi a lucrat cu dedicare. În 2016, a ieşit la pensie.
În lumea poveştilor despre oameni de mare succes care au „făcut” miliarde şi au lăsat în urmă imperii, tatăl meu, că despre el este vorba, a realizat ceva ce poate părea puţin. Dar ce e mult şi ce e puţin în ochii lui Dumnezeu? Îmi amintesc de încrederea cu care priveam lumea de sus, de pe umerii lui, sau de curajul insuflat de el când dezlegam tainele „biciclitului”. Îmi amintesc de mirosul de ceai cu care mă trezea dimineaţa ca să merg la şcoală sau cum, după ore, mă ajuta să-mi fac temele când mă confruntam cu dificultăţi. Blândeţe, fermitate, perseverenţă, credindoşie, iubire – un întreg univers de valori, pe care le preţuiesc şi care mi-au fost insuflate de tatăl meu.
Irina Valentina Gheţu, Bucureşti
