O ascunzătoare și un jurnal

Anne Frank – autoare, victimă a Holocaustului

Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui! (Psalmii 103:2)

În ciuda greutăţilor şi a condiţiilor dificile din anexă, Anne a rămas opersoană optimistă. „…Nu mă gândesc la toate nenoricirile, ci la fericirea încă prezentă. (…) Gândeşte-te la tot ce-i frumos în tine sau în jurul tău şi fii fericit!” a scris ea. Opreşte-te câteva clipe, chiar acum! Opreşte-te şi caută în tine sau în jurul tău „ce-i bun, drăguţ şi frumos”! Vei descoperi poate că lista nu e tocmai scurtă. înalţă o rugăciune sinceră de mulţumire!

Jurnalul Armei Frank este o altfel de carte despre cel de-al Doilea Război Mondial şi despre Holocaust. A fost scrisă de un copil de numai 13 ani, care a trăit pe propria piele ororile războiului.

Anne Frank s-a născut la 12 iunie 1929. Din familia ei, de origine evreiască, făceau parte mama (Edith), tatăl (Otto) şi sora mai mare (Margot). Anne a emigrat din Germania, cu familia, stabilindu-se la Amsterdam, la scurt timp după începerea persecuţiilor antisemite. Din data de 6 iulie 1942, familia Frank a fost nevoită să se ascundă în anexa secretă a unei case.

Acolo, Anne a scris timp de doi ani mici povestiri, întâmplări şi gânduri adresate unui personaj fictiv, pe nume Kitty, reprezentat de însuşi jurnalul ei. Clandestinii din ascunzătoare au fost arestaţi în data de 4 august 1944. Jurnalul a fost încuiat într-un sertar de o cunoştinţă care intenţiona să-l înapoieze Annei după război. Din neferidre, Anne şi sora ei au murit de tifos, în 1945, la Bergen-Belsen. Otto Frank, singurul supravieţuitor, a înfiinţat o fundaţie care poartă numele fiicei sale şi a publicat jurnalul acesteia.

Loriana Gabriela Ţiplea, Suceava

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video