Adoptarea Declaraţiei de Independenţă a SUA
Eu zic Domnului: „Tu eşti Domnul meu, Tu eşti singura mea fericire!” (Psalmii 16:2)
În ADN-ul nostru a fost scris de către Creator dorinţa de fericire. Americanii au legiferat lucrul acesta şi, cu toate acestea, în Statele Unite şi oriunde-n lume există încă multă nefericire, pentru că fericirea nu ţine de posesiuni, de autosugestie sau de educaţie. Izvorul fericirii este dependenţa de Creatorul nostru.
Una dintre cele mai adânci dorinţe ale omului este aceea de a fi fericit. Deşi nu a existat nicio zi în istorie când oamenii să nu fi căutat fericirea, abia pe 4 iulie 1776 a fost adoptată o declaraţie în acest sens, pe 2 august fiind consemnată într-un document oficial – Declaraţia de Independenţă a SUA.
Prima frază a Declaraţiei afirmă ca o chestiune de lege naturală abilitatea unui popor de a-şi asuma independenţa politică. Este afirmat, de asemenea, şi „dreptul la revoluţie”: „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toţi oamenii sunt egali, că ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea sunt viaţa, libertatea şi căutarea fericirii. Că, pentru a asigura aceste drepturi, guverne sunt instituite printre oameni, izvorând puterile lor doar din consimţământul celor guvernaţi, că atunci când orice formă de guvernare devine distructivă acestor scopuri, este dreptul poporului de a o modifica sau elimina, şi să instituie o nouă Guvernare, stabilindu-i fundaţia pe astfel de principii şi organizându-i puterile în asemenea formă, încât să le pară lor cel mai probabil să producă siguranţă şi fericire.”
Mirela Atomei, Bacău
