Alexandru cel Mare
Nu iubi somnul, căci vei ajunge sărac; deschide ochii şi te vei sătura de pâine. (Proverbele 20:13)
Cu cât vei lenevi mai mult, cu cât vei petrece timpul fără să faci nimic sau făcând „nimicuri”, cu atât nu vei reuşi să cucereşti nimic, nici măcar pe tine însuţi. Doar visatul nu rezolvă nimic. E nevoie şi de acţiune şi ar trebui să începi chiar acum.
Poate că într-o noapte te-ai visat patron sau preşedinte sau poate un rege atotputernic. Nu-i rău că ai visat, neajunsul este că nu eşti în realitate cum ai visat. Oare de ce? Cineva spunea că visele nu sunt reale fiindcă le ai când dormi în pat. Dacă n-ai dormi, ci ai acţiona, visul ar putea deveni realitate.
Fiul regelui Filip al II-lea şi al Olimpiei, pe nume Alexandru, se naşte la 21 iulie 356 î.Hr. în capitala Macedoniei, Pella. Este educat în spirit spartan pentru a mânui spada, până la vârsta de 13 ani. Apoi este dat pe mâna marelui filosof Aristotel pentru a fi instruit în mânuirea vorbelor. La 20 de ani, preia tronul părintelui asasinat. După încă 13 ani, Alexandru ajunge stăpânitorul unuia dintre cele mai mari imperii şi promotorul uneia dintre cele mai influente culturi: cea greco-orientală. În circa 8 ani, a parcurs cu armata sa (de multe ori pe jos) peste 18 000 de kilometri. La 33 de ani, a murit ca cel mai tânăr împărat al unuia dintre cele mai mari imperii.
Ce crezi că l-a făcut să fie „mare”? Ce a făcut pentru a ajunge unde a ajuns? Ambiţia? Da, şi ambiţia. Dorinţa după averi? Poate şi asta. Plăcerea de a avea faimă? Sigur că şi ea a contribuit. Dar a mai fost ceva. Alexandru dormea puţin, pentru a realiza cât mai mult.
Viorel Dascălu, Târgu Neamţ
