Elias Howe – inventarea maşinii de cusut
Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorea pe când era cu ele. (Faptele apostolilor 9:39)
Deşi numele lui nu mai spune multe generaţiei de azi, Elias Howe a lăsat o urmă vizibilă asupra omenirii. Maşina de cusut are nevoie în special de ac şi aţă, instrumente folosite pentru a confecţiona articole de îmbrăcăminte. La fel te poate folosi Isus ca pe un instrument în mâna Lui. Tu trebuie doar să-I accepţi chemarea. Fii unealta Lui!
Cu siguranţă ai văzut măcar o dată în viaţă o maşină de cusut sau poate chiar bunica ta are una acasă. În vremurile îndepărtate, femeile aveau o mare bucurie când se aşezau la maşină şi începeau să croiască haine pentru familiile lor.
Ceea ce poate nu ştiai este că maşina de cusut a fost inventată de un inginer englez, care a făcut publică creaţia lui chiar pe data de 10 septembrie, cu mai bine de 100 de ani în urmă: Elias Howe. Acesta şi-a petrecut anii copilăriei şi ai adolescenţei lucrând ca ucenic într-o fabrică de textile din Lowell. Mai târziu, s-a mutat la Cambridge, Massachusetts, pentru a lucra ca mecanic auto împreună cu vărul său. După un an de muncă în Massachusetts, a fost luat ca ucenic de către un maestru mecanic specializat în fabricarea şi repararea ceasurilor şi a altor instrumente de precizie. Acesta a fost serviciul care i-a inspirat măreaţa idee de a crea maşina de cusut.
Dorinţa de a cunoaşte şi de a încerca lucruri noi a fost mereu în mintea lui, conducându-l la zeci de încercări fără de care nu ar fi reuşit niciodată să iasă învingător. Howe a câştigat medalia de aur la Expoziţia de la Paris şi a fost decorat cu Legiunea de Onoare de Napoleon al IlI-lea pentru invenţia sa.
Estera Gabriela Dunăreanu, Ciupercenii Vechi (Dolj)