Regele este cu noi!

Christian al X-lea – regele Danemarcei

Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe. (Zaharia 9:9)

Prezenţa regelui, în momente de criză sau pace, aduce certitudine, echilibru, siguranţă şi curaj. Nu uita nicio clipă că Regele universului este cu tine, te cunoaşte şi vrea să te apere, să te ajute, să îţi ofere un viitor plin de bucurie. Chiar dacă treci prin probleme, eşti în siguranţă, deoarece El a câştigat, folosind armele iubirii, lupta cu cel rău.

Ce sentimente te-ar încerca dacă, mergând pe străzile oraşului, te-ai întâlni cu preşedintele ţării, fără escortă, iar el ţi-ar răspunde amabil la salut?

Christian al X-lea (1870-1947) a fost rege al Danemarcei între anii 1912 şi 1947. A fost un rege apreciat de poporul său şi s-a distins prin curaj, demnitate, integritate şi hotărâre.

După ce Hitler a invadat Danemarca în 1940, regele Christian a cerut poporului o poziţie de neutralitate. Zilnic, el parcurgea străzile Copenhagăi, călare, fără escortă, sub cerul brăzdat de bombardierele germane, vrând să transmită poporului său sentimentul siguranţei.

Christian al X-lea nu a plecat capul în faţa invadatorului, rezistând presiunilor lui Hitler. Atunci când acesta i-a transmis că Germania şi Danemarca ar trebui să se unească şi să aibă un singur şef, regele i-a răspuns: „Ar trebui să vă adresaţi fiului meu. Sunt prea bătrân ca să iau sub conducerea mea atâţia oameni.” Iar când Hitler le-a ordonat evreilor să poarte steaua galbenă, regele şi-a cusut pe uniformă o stea galbenă şi s-a plimbat astfel pe străzile Danemarcei. Toţi danezii i-au urmat exemplul, fiind solidari cu vecinii şi prietenii lor, astfel că cetăţenii evrei au fost salvaţi.

Hermina-Andreea Puţureanu, Craiova

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video