Cuvinte adevărate

Carlo Collodi – scriitor şi ziarist italian

Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune adevărul curat. (Iov 33:3)

Cu siguranţă, dacă am fi conştienţi că Dumnezeu aude şi vede tot ce spunem şi tot ce facem, ne-am feri să facem asemenea fapte care, cu siguranţă, îi întristează faţa. Haideţi să fim plăcuţi Lui şi să nu cădem în păcatul de a minţi.

Cu toate că povestea li se adresează copiilor, asta nu înseamnă că noi, cei mai mari, nu avem de învăţat din ea. Mă refer la romanul lui Carlo Collodi, Aventurile lui Pinocchio.

Nu povestea în sine este importantă, ci lecţiile pe care Collodi le-a inclus în creaţia sa literară. Mă refer la lucrurile care i se întâmplă lui Pinocchio atunci când face ceva rău. Este probabil amuzant că, atunci când Pinocchio minte, îi creşte nasul, dar am putea face o legătură şi cu viaţă noastră.

Probabil că, de multe ori, a nu spune adevărul sau a nu-l spune în totalitate pare pentru moment cea mai bună şi mai comodă metodă de a rezolva anumite probleme, în realitate, lucrul acesta atrage consecinţe negative şi distructive care apar mai devreme sau mai târziu. Indiferent de motivul pentru care ai minţit, minciuna va duce la nevoia de a spune şi alte minciuni pentru a o acoperi pe prima. Până la urmă, aşa cum nasul îl trăda pe Pinocchio, adevărul va ieşi la lumină.

Deşi este greu, să fii sincer şi să spui adevărul indiferent de consecinţe este cea mai bună modalitate de a demonstra că îi iubim pe cei din jurul nostru.

Vasile Radu Petreţchi, Cluj-Napoca

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video