Bomba țarului

Moft sau necesitate

Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos. (2 Corinteni 10:5)

Este uimitor ce poate crea mintea umană! Deşi putem dobândi informaţii extraordinare şi face lucruri spectaculoase, toate acestea nu au niciun folos dacă sunt făcute pentru a ne face rău nouă sau celor din jur. Putem să fim genii şi lumea să ne aclame, însă toate acestea nu au nicio valoare dacă nu sunt realizate spre slava lui Dumnezeu. Tu ce vei face cu capacităţile minţii tale?

Cursa dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică pentru supremaţie pe plan militar a atins cote inimaginabile în trecut, la un moment dat, arsenalul lor nuclear fiind suficient pentru a distruge total o planetă de o sută de ori mai mare decât Terra. Sovieticii au obţinut supremaţia, lansând, în urmă cu aproape 50 de ani, faimoasa „bombă a ţarului”. În dimineaţa zilei de 30 octombrie 1961, o aeronavă purtând în pântecul ei uriaşa bombă de 27 de tone s-a ridicat în aer, zburând către arhipelagul Novaia Zemlia. Bomba a fost lansată de la o înălţime de 10 500 de metri şi, frânată de paraşută, a detonat la altitudinea de 4 000 de metri, când avionul se afla deja la o distanţă de 45 de kilometri.

Efectul a fost spectaculos: mingea de foc produsă a avut un diametru de circa 7 kilometri, iar lumina exploziei a putut fi văzută şi de la 270 de kilometri distanţă. La sute de kilometri distanţă, în tundră, casele de lemn au fost spulberate, iar cele de piatră sau cărămidă au rămas fără acoperişuri. Unda de şoc a fost resimţită şi în Finlanda, unde s-au spart geamurile multor case. S-a estimat că, dacă ar fi existat oameni la mai puţin de 100 de kilometri de epicentru, ar fi fost pur şi simplu mistuiţi.

Adriana Zadoroşnic, Craiova

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor