Martin Luther şi indulgenţele
Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Si aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni. (Efeseni 2:8,9)
„Dacă toată lumea ar fi într-o parte luptând împotriva mea şi eu aş fi în cealaltă parte împreună cu Dumnezeu, atunci Dumnezeu şi cu mine formăm majoritatea.” (Martin Luther)
La 31 octombrie 1517, de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, din dragoste pentru adevărul biblic şi din dorinţa de a-l aduce la lumina zilei, Luther a afişat pe uşa bisericii din Wittenberg 95 de teze împotriva practicii indulgenţelor. Tezele provocau la discuţie, dar nimeni nu a îndrăznit să primească provocarea. Ceea ce Luther intenţiona să fie doar o dezbatere publică locală a devenit o declaraţie de război împotriva ereziei. Nimeni nu bănuia, nici chiar el, că în ziua aceea va pomi
confruntarea dintre adevăr si minciună.
În timp ce era preocupat de modul în care Dumnezeu îl salvează pe om, Luther s-a confruntat cu problema vânzării de indulgenţe, practică ce data din secolul al XII-lea, când creştinii bogaţi erau scutiţi de penitenţe pentru păcatele lor dacă acceptau să contribuie cu bani pentru susţinerea cruciadelor. Luther a hotărât că era timpul pentru o dezbatere academică pe marginea vânzării de indulgenţe. Gestul lui a fost considerat un act de sfidare, dar el a continuat să afirme că iertarea nu poate fi cumpărată cu bani, şi nici mântuirea.
Tu ce părere ai? Crezi că îl poţi îmbuna pe Dumnezeu prin bani, daruri sau fapte bune? Aminteşte-ţi că mântuirea e un dar! Primeşte darul şi aşază-l la temelia vieţii tale, azi, mâine şi în fiecare zi c. Îţi va fi dăruită de sus!
Otniel Sbîrnea, Alexandria
