Perseverența și succesul

Howard Carter si mormântul lui Tutankhamon

Cereţi, şi vi se va da; căutaţi, şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. (Matei 7:7)

Howard Carter a dat dovadă de curaj şi perseverenţă pentru a-şi atinge ţinta. Se pare că perseverenţa este cel mai important element pentru a avea succes. Scriptura ne îndeamnă să cerem, să căutăm şi să batem. Să îndrăznim deci să ne punem ţinte înalte. Cerul este plin de răspunsuri la rugăciuni pe care nimeni n-a avut curajul să le facă.

Mormintele faraonilor egipteni rămân şi astăzi învăluite în mister. Emoţia şi curiozitatea au fost mari în dreptul celor care au descoperit astfel de monumente istorice impresionante.

Pe data de 4 noiembrie 1922, Howard Carter, la 48 de ani, se afla în faţa visului nutrit de mai bine de 10 ani. Ca tânăr, nu promitea prea multe, având o educaţia formală nefinalizată din cauza bolii. Era însă pasionat de artă. De timpuriu a ajuns să lucreze în Egipt pentru guvernul englez şi s-a dedicat lucrărilor arheologice. A dat dovadă de sârguinţă, de determinare şi de un spirit perfecţionist.

Începând cu 1907, a lucrat împreună cu un om de afaceri englez, lordul Carnarvon, făcând descoperiri importante. Însă, după 1917, munca sârguincioasă a celor doi nu a mai dat rezultate. Ei au făcut excavaţii în Valea Regilor, iar în 1922, crezând că fiecare centimetru fusese verificat, lordul Carnarvon a părăsit Egiptul. Dar Howard Carter nu putea renunţa. El avea o ţintă. Voia să descopere mormântul lui Tutankhamon şi a continuat cercetările pe bani proprii. În ziua de 4 noiembrie 1922, cu mari emoţii, Howard a descoperit intrarea mormântului care urma să fie una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului al XX-lea.

Ovidiu Dascălu, Costeşti (Argeş)

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video