Nichita Stănescu – poet, laureat al Premiului Herder
Dar eu strig către Dumnezeu şi Domnul mă va scăpa. Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem şi El va auzi glasul meu. Mă va scăpa din lupta care se dă împotriva mea şi-mi va aduce pacea, căci mulţi mai sunt împotriva mea! (Psalmii 55:16-18)
Nu te cunosc şi nu ştiu care sunt luptele care se dau în sufletul tău. Însă Dumnezeu a promis că, dacă vom veni înaintea Sa aşa cum suntem, cu dorinţa sinceră de a fi liberi şi cu disponibilitatea de a-L urma, ne va da puterea necesară pentru a depăşi orice obstacol ce ne desparte de El.
„Iartă-mă şi ajută-mă
Şi ridică de pe mine îngerul negru
Care mi-a îndurerat caracterul.”
(„Rugăciune” Nichita Stănescu)
Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933 – d. 13 decembrie 1983) a fost poet, scriitor şi eseist român, ales postmortem membru al Academiei Române. A fost laureat al Premiului Herder şi nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură.
„Ceea ce putem spune, până toate acestea se vor lămuri, este că poetul Nichita Stănescu continuă o serie mare de poeţi din secolul al XX-lea (Bacovia, Arghezi, Blaga, Barbu) şi că el însuşi este un mare poet care, prin închipuirile, jocurile, teoriile, stările şi abilităţile lui, a schimbat faţa poeziei româneşti. Un mare poet român într-o istorie imposibilă (epoca totalitarismului), un mare liric european aproape necunoscut…” Aşa a fost descris Stănescu de un important critic român. Aş vrea totuşi să scot la lumină un lucru mai puţin laudativ, şi anume că Nichita Stănescu avea un viciu care i-a adus multă dezonoare şi amărăciune. Este vorba de băutură. Chiar dacă a fost considerat un geniu literar, această pată şi-a pus amprenta asupra vieţii lui, fiind robul acestei patimi.
Haideea Ţărmure, Cluj-Napoca
