Drumul spre succes

Jane Austen – romancieră engleză

Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. (2 Corinteni 4:17)

De multe ori, dorim să îndepărtăm toate dificultăţile pe care le întâlnim pe cărarea vieţii, însă tocmai ele sunt cele care ne vor transforma în ceea ce Dumnezeu doreşte ca noi să fim.

Considerat unul dintre cele mai bune zece romane din literatura universală. „Mândrie şi prejudecată” a cucerit inima cititorilor de pe tot globul. Însă cine stă în spatele acestei capodopere?

Născută pe data de 16 decembrie 1775 în Hampshire, Anglia, Jane Austen a fost o romancieră engleză realistă. Datorită viziunii sale asupra vieţii interioare a femeilor, Jane a devenit cea mai notabilă scriitoare a epocii sale.

Născută într-o familie mare, aflată la marginea de jos a nobilimii engleze, Jane şi-a trăit toată viaţa în cămin. La început, educaţia a primit-o de la tatăl şi fraţii ei, cititul ocupând un rol foarte important. Educaţia sa formală a luat sfârşit când a părăsit şcoala Mănăstirii din Reading, cu puţin înainte de a împlini 11 ani. În vremea aceea, a început să scrie ceea ce tatăl ei numea „povestiri într-un stil cu totul nou”. La 18 ani, a scris primul roman, „Elinor şi Marianne” intitulat ulterior „Raţiune şi simţire”.

O nefericită poveste de dragoste i-a cauzat o durere profundă. Jane nu a mai scris niciun roman timp de peste zece ani. După o tăcere îndelungată, a revenit cu mai multe romane care i-au adus faima mondială. Necazurile au ajutat-o să devină una dintre figurile reprezentative ale literaturii secolului al XlX-lea.

Gabriel Panea, Craiova

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor