Ioan Sima – pictor român
Hainele să-ţi fie albe în orice vreme şi untdelemnul să nu-ti lipsească de pe cap. (Eclesiastul 9:8)
Mă gândesc la cea mai minunată lucrare a lui Dumnezeu: omul! Şi nu pot să nu mă întreb: Ce culoare a preferat Dumnezeu pentru veşmântul creaţiei Sale? Răspunsul este tot atât de simplu precum culoarea aleasă: alb. De ce? Să fie oare pentru că albul simbolizează puritatea, curăţia, inocenţa, lumina. Într-un cuvânt desăvârşirea!
Psihologii sunt de părere că preferinţa pentru anumite culori scoate la iveală aspecte ale personalităţii. De exemplu, o persoană căreia îi place culoarea verde este o fire răbdătoare, modestă şi sinceră; cineva care preferă roşul are o personalitate ambiţioasă şi tinde să-i domine pe cei din jur.
Pictorul Ioan Sima, născut pe 19 decembrie 1898, la Peticei, Sălaj, este recunoscut pentru „acea mare sensibilitate coloristică, ce ne emoţionează atât de mult”, după cum spunea Ion Irimescu, colegul său de breaslă.
După copilăria petrecută la Pericei şi după absolvirea liceului la Şimleul Silvaniei, Sima a fost mobilizat în armata austro-ungară de la Praga. Aici, a intrat în contact cu operele marilor artişti ai vremii, expuse în muzee. În 1918, s-a întors în ţară şi s-a înscris la Facultatea de Drept din Bucureşti. După un an, s-a transferat la Cluj, unde a frecventat atelierul pictorului Francisc Acs.
În creaţiile sale, Sima a dezvoltat o oarecare preferinţă pentru culorile galben şi albastru, folosind o paletă largă de variaţii de tonuri şi nuanţe: de la galbenul crom până la cel citron, apoi ocru, cu câteva ocoluri spre orange, ajungând la auriu şi galben palid. Albastrul a echilibrat galbenul, temperându-l.
Narcisa Gui, Cluj-Napoca
