Alege înțelept!

Samuel L. Jackson – actor american

Şi, dacă nu găsiţi cu cale să slujiţi Domnului, alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinţii voştri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriţilor, în a căror tară locuiţi. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului. (Iosua 24:15)

Fiecare alegere, oricât de mică, are un rol important în formarea noastră. Samuel mergea într-o direcţie greşită, însă a reuşit să-şi schimbe traiectoria. Ce s-ar fi întâmplat dacă nu reuşea acest lucru? De multe ori ne dăm seama că trebuie să facem anumite schimbări, însă le tot amânăm, considerând că lucrurile mărunte nu ne vor afecta viitorul. Gândeşte-te cine ai vrea să fii mâine! Ei bine, fii acea persoană azi!

Privind în urmă, cu siguranţă îţi vin în minte anumite experienţe pe care ai dori să le poţi schimba. Poate că este vorba despre un cuvânt spus la momentul nepotrivit sau de o alegere greşită care te-a condus pe drumuri de unde nu te-ai mai putut întoarce.

Într-o noapte rece, într-un cartier sărac al Washingtonului, se naşte un băieţel pe nume Samuel Leroy Jackson. Rămas orfan de mic, el ajunge în grija bunicilor. Aproape de vârsta adolescenţei, fiind influenţat de mediul în care crescuse şi de anturaj, ajunge să facă parte dintr-o gaşcă ce făcea trafic de arme. Din fericire, înainte de a fi prea târziu, cei de la FBI intervin şi îl salvează.

După terminarea liceului, Samuel participă la un curs de actorie, fapt ce va avea un impact extraordinar asupra vieţii sale. Se hotărăşte astfel să se înscrie la o facultate din acest domeniu. Înprimii ani, primeşte roluri mici. Însă, cu timpul, devine renumit şi începe să primească roluri tot mai importante.

În 2005, Samuel L. Jackson ajunge între primii zece cei mai renumiţi actori ai lumii. Până în prezent, a jucat în peste 60 de filme.

Ferencz Juhos, Cluj-Napoca

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video