Dăruiește!

Juan Ramon Jimenez – poet

Tot ce faceţi să fie făcut cu dragoste! (1 Corinteni 16:14)

Poetul Jimenez a reuşit să dea viaţă cuvintelor, pentru că a perseverat în arta scrisului. A fost fascinat de munca lui şi a făcut totul din pasiune, folosindu-şi în mod deplin capacităţile. La rândul tău, oferă ce ai mai bun pentru ca succesul să fie garantat!

Cel mai frumos act posibil este cel de a dărui, iar atunci când te dăruieşti pe tine cu totul este ceva ce nu se poate descrie. Perfecţiunea se realizează când pui trup şi suflet în ceea ce faci. Poetul Juan Ramon Jimenez a reuşit să le dăruiască cititorilor săi opere de cea mai bună calitate, pentru că s-a dăruit pe sine poeziei.

Născut pe 24 decembrie 1881, Juan Ramon Jimenez a fost înzestrat cu talent încă de timpuriu. La vârsta de 14 ani, publicase deja câteva poezii în diferite reviste. Peste cinci ani, a debutat cu adevărat, iar din momentul acela s-a dedicat în totalitate scrierilor sale.

El a afirmat: „Pentru mine, poezia a fost întotdeauna contopită intim cu întreaga mea existenţă.”

Este cunoscut ca un „maestru indiscutabil” după cum l-a numit Rafael Alberti. Operele sale au fost influenţate în mare parte de călătoriile întreprinse de poet. Una dintre operele sale celebre este Platero şi cu. În anul 1956, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, cu motivaţia: „Pentru poezia lui, care, în limba spaniolă constituie un exemplu de înaltă spiritualitate şi de puritate artistică.”

Scriitorul a murit în 1958, în Puerto Rico.

Felicia Ciochindel, Motoci (Dolj)

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor