Succesul este al tuturor

Avram Hershka – biochimist

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! (Edesiastul 9:10 p.p.)

Indiferent de situaţiile şi provocările prin care ne trece viaţa, ochii noştri să fie aţintiţi spre Dumnezeu. Pentru anul care vă stă în faţă, vă propun să faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a deveni oameni de succes, la fel ca Avram Hershka, care nu s-a dat bătut, ci a dat tot ce a avut mai bun până a ajuns un om renumit în întreaga lume.

De multe ori simţim că toate greutăţile vieţii ne copleşesc. Simţim că nu mai avem putere pentru a merge mai departe, iar dificultăţile cu care ne confruntăm sunt mult prea mari pentru a le face faţă. Însă, privind la viaţa marilor personalităţi ce au trecut prin multe dificultăţi, ne dăm seama că problemele noastre sunt atât de mărunte în comparaţie cu ale lor!

Avram Hershka s-a născut la data de 31 decembrie 1931 în Ungaria. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tatăl său a fost dus la muncă forţată în armata maghiară, iar Avram împreună cu familia sa, pentru că erau evrei, au fost duşi într-un lagăr de concentrare din Austria.

După război, în 1950, când familia s-a reîntregit, s-au mutat în Israel. A studiat la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi a luat doctoratul în biochimie. În 1971, a fost invitat să devină preşedinte al Facultăţii de Medicină de la Technian, din Haifa, Israel. A rămas în Technian de atunci, iar în prezent este un distins profesor, predând şi ca profesor adjunct de patologie la o universitate din New York.

În 2004, a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie.

Claudiu Dragu, LTA, Craiova

366like
366like
„366 like” se referă în fiecare zi la o personalitate (om de valoare) care s-a născut la acea dată sau un eveniment important pentru omenire care s-a întâmplat în ziua respectivă, biografia personalităţii alese sau conținutul evenimentului respectiv; în urma acestui demers se extrage o lecție de viață, un secret pentru succes pornind de la acea (acel) persoană (eveniment).Pe lângă aceasta, se face referire la un text din Biblie pentru ziua respectivă, care se potrivește cu lecția propusă. În acest fel, fiecare zi înseamnă un like (îmi place) oferit unei persoane, dar și dorința de a fi “like” (ca și) acea persoană.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor