Dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. (1 Ioan 5:14)
Ieşind din templu, copilul privi spre mama lui şi o întrebă:
– Aş putea să mă fac medic?
Mama, a cărei piele deja colorată era bronzată de soare, şi-a pus cu tandreţe mâinile pe umerii băiatului şi i-a spus:
– Dacă Îi ceri Domnului şi crezi în acest lucru din toată inima ta, El te va face medic!
– Eu cred că pot deveni medic, îi răspunse copilaşul, foarte sigur pe el.
– Atunci, asta vei fi.
Îşi putea îndeplini visul acest copil? El trăia într-o epocă în care însuşi faptul de a fi de culoare era un păcat. Nu crescuse avându-l pe tatăl lui alături. Mama a trebuit ca uneori să lucreze în trei locuri diferite şi astfel nu putea petrece suficient timp cu băieţii ei. Dar, începând din acea zi în care mama l-a învăţat că „toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede” (Marcu 9:23), băieţelul care acum era în clasa a cincea a început să Îl roage pe Dumnezeu să îl ajute. Amintindu-şi de această discuţie, Ben Carson declară: „Din acel moment, am ştiut ce vreau să fac în viaţă” (Ben Carson, Asumă-ţi riscul).
Acel copil nu doar că a devenit medic, ci acum este unul dintre cei mai buni neurochirurgi din lume! Pe parcursul carierei lui de succes, Carson a primit numeroase distincţii, printre care peste cincizeci de doctorate honoris causa. În anul 2000, el a fost numit de postul de televiziune CNN şi de revista Time unul din cei douăzeci cei mai buni medici şi oameni de ştiinţă din Statele Unite. În acelaşi an a fost ales de Library of Congress a Statelor Unite ca unul dintre cele optzeci şi nouă de „legende vii” ale naţiunii. În 2008, a fost decorat cu Medalia Prezidenţială pentru Libertate, cea mai înaltă distincţie civilă acordată în Statele Unite.
Dumnezeu l-a înălţat pe Carson pe înălţimi la care nu a visat niciodată că va ajunge. În viaţa lui putem vedea împlinirea următoarei făgăduinţe: „Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât gândirea omenească cea mai înaltă” (Educaţie, cap. 1, p. 18). Până la ce nivel speri să ajungi? Cine vrei să devii în viaţă? Dacă ştii deja, nu te îndoi că, împreună cu Isus, totul este posibil.
#dasepoate #cevreausăfiu