Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5)
„Houston, aici baza Tranquillité. Modulul lunar Eagle a aterizat.” Prin aceste cuvinte a fost anunţată sosirea omului pe lună în 20 iulie 1969. Şase ore mai târziu, deja în 21 iulie, Neil Armstrong a fost primul om care şi-a pus amprenta pe satelitul nostru, rostind faimoasele cuvinte: „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire!” Armstrong a fost însoţit de Edwin Aldrin şi Michael Collins. Aş vrea să îţi povestesc o anecdotă cu privire la Aldrin.
Aldrin era membru al Bisericii Prezbiteriene şi slujea ca prezbiter în biserica locală. Când astronauţii pregăteau ultimele detalii pentru zbor, pastorul lui Aldrin, Dean Woodruff, i-a recomandat să ia cu el un pahar, pâine şi vin pe lună. De ce? Pentru a sărbători Cina Domnului în spaţiu! În timp ce el sărbătorea Cina, Aldrin a citit Ioan 15:5 şi i-a mulţumit lui Dumnezeu că l-a protejat în timpul călătoriei lor siderale.
Faptul că aceşti astronauţi au hotărât să serbeze Sfânta Cină pe lună scoate în evidenţă valoarea şi importanţa acestui obicei, nu-i aşa? Atunci când luăm din pâine şi când bem vinul, simbolurile trupului şi sângelui lui Hristos, noi spunem că, deşi am căzut, deşi am greşit şi am cedat ispitei, deşi am păcătuit şi nu am ascultat de Legea lui Dumnezeu, noi suntem încrezători că El ne va accepta şi ne va ierta. Cina Domnului nu este pentru persoane care se cred desăvârşite, ci pentru cei care recunosc că nu sunt desăvârşiţi şi doresc să îşi reînnoiască angajamentul faţă de Mântuitor. Isus a iniţiat această ceremonie pentru a garanta că întotdeauna va fi posibil ca experienţa noastră spirituală să ia o întorsătură pozitivă. Când noi participăm la Sfânta Cină, la fel ca acei astronauţi, noi recunoaştem că fără Dumnezeu nu putem face nimic.
Poate că niciodată nu vom avea privilegiul să sărbătorim Cina pe lună, dar putem să avem speranţa în inimile noastră că, foarte curând, vom participa la cea mai bună cină spaţială din univers: „La ospăţul nunţii Mielului” (Apocalipsa 19:9). Dacă îţi doreşti să participi la această cină galactică, te îndemn să nu întârzii să îţi reînnoieşti legământul tău faţă de Dumnezeu prin sărbătoarea Sfintei Cine. Nu rata niciodată ocazia de a participa la acest ritual!
#CinaDomnului
Acest articol face parte din cartea „365 Share: Urmărește profilul” de Vladimir Polanco