Răsplata smereniei, a fricii de Domnul, este bogăţia, slava şi viaţa. (Proverbele 22:4)
Regele George al III-lea, inamicul Revoluţiei americane de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, referindu-se la George Washington, spunea următoarele: „Acest domn va deveni cel mai mare om din lume.”
Ce l-a determinat să facă o astfel de declaraţie? Washington era rivalul lui, îi furase hegemonia asupra Americii Britanice, era liderul unui grup de oameni al căror obiectiv era să fie independenţi de Regatul Britanic. Şi totuşi, în ciuda acestor lucruri, regele îl vedea ca fiind „cel mai mare om din lume”. De ce? Pentru că Washington a reuşit să câştige una dintre cele mai dificile lupte ale fiinţei umane: lupta împotriva dragostei şi a dorinţei de putere.
Cum a reuşit? În 1783, după încheierea războiului, un grup influent de militari, condus de Lewis Nicola, a început să spună că era nevoie ca toată puterea să îi fie dată Congresului, pentru a se stabili un nou sistem de guvernare în cele treisprezece colonii şi Washington să fie încoronat „regele George al Americii”. Nicola susţinea sus şi tare că, dacă nu se face acest lucru, America de după război se va transforma într-un dezastru total.
Washington rege? Desigur, ar fi meritat. Îşi consacrase talentul, resursele şi viaţa pentru a-i elibera pe cetăţeni de sub stăpânirea engleză. Nimeni nu sacrificase mai mult decât el pentru cauza naţiunii. Ba mai mult, fără el nu s-ar fi putut realiza emanciparea. Dacă propunerea lui Nicola ar fi fost primită favorabil, din acel moment l-am fi numit „Excelenţa voastră,” „Maiestatea voastră”. Era ca un cântec de sirenă, încântător pentru urechile oricărui muritor. Dar nu şi pentru Washington. După ce a aflat ce se pregătea, el a refuzat categoric această funcţie. El considera că proclamarea lui ca rege, în cele din urmă, avea să devină un pericol pentru ţara lui. Washington a refuzat să acceadă la tron. Când George al III-lea a fost informat de acest act de abnegaţie, el şi-a dat seama de măreţia acestui brav personaj.
Tu ai putea să renunţi la putere pentru a face ce este corect? Asta l-a făcut pe Washington un om mare. El a respins regalitatea, dar a devenit primul preşedinte al Statelor Unite. În viaţa lui s-au împlinit vorbele Înţeleptului: „Răsplata smereniei […] este bogăţia, slava şi viaţa” (Proverbele 22:4).
#smerenie #valori