Ştii cine este David Hewitt?

Faptele lor îi urmează! (Apocalipsa 14:13)

David Hewitt este un personaj mai degrabă necunoscut. Probabil că nu ai auzit niciodată de acest nume, nu-i aşa? Cred totuşi că ar fi bine pentru tine să faci azi cunoştinţă cu el.

După Marea Dezamăgire din 1844, cei care au continuat să creadă că întoarcerea lui Hristos era aproape şi să păzească Sabatul au fost numiţi de mulţi „oamenii de ziua a şaptea” sau „păzitorii Sabatului”; alţii îşi băteau joc de ei poreclindu-i „cei care închid uşile în ziua a şaptea” sau „uşa închisă şi cei care anulează Sabatul zilei a şaptea”. Ţi-ar plăcea ca biserica ta să poarte unul din aceste nume? După cum vezi, era necesar să se găsească un nume potrivit pentru rămăşiţa mişcării millerite.

În 1854 s-a propus numele „Biserica lui Dumnezeu”, care i-a plăcut mult lui James White, unul dintre pionerii cei mai influenţi. Cu toate acestea, în viziunea celorlalţi, numele a părut prea pedant. Câţiva ani mai târziu, o comisie de nouăsprezece persoane a fost formată pentru a studia chestiunea şi pentru a face propuneri. Astfel a intrat David Hewitt în acţiune. Era reprezentantul laicilor în această comisie şi el a fost cel care a declarat: „Propun să ne numim adventişti de ziua a şaptea.” Este un nume preţios! Dar de ce adventişti de ziua a şaptea? Pentru că, aşa cum a spus şi Ellen White, un asemenea nume „pune în evidenţă adevăratele caracteristici ale credinţei noastre” (Mărturii pentru biserică, vol. 1, cap. 17, p. 89).

David Hewitt a ocupat o poziţie importantă în istoria Bisericii Adventiste pentru că şi-a asumat o responsabilitate în această comisie. Pe bună dreptate Joseph Bates îl considera omul cel mai cinstit din Battle Creek. Chiar dacă Hewitt nu a fost la fel de cunoscut ca alţii, numele propus de el a străbătut toate colţurile planetei noastre. Îţi imaginezi ce s-ar fi întâmplat dacă David nu şi-ar fi luat în serios funcţia în cadrul acestei comisii istorice? Poate am fi fost, până în ziua de azi, în căutarea unui nume pentru biserica noastră! Sunt sigur că puţini dintre noi cunosc şi apreciază contribuţia lui Hewitt; totuşi, astăzi, noi, cei aproape douăzeci de milioane de oameni, ne identificăm cu această propunere şi suntem adventişti de ziua a şaptea.

Sunt mulţi care ignoră semnificaţia muncii lui Hewitt şi a altora asemenea lui. Totuşi, în viaţa sa şi a multor altor eroi anonimi, se împlineşte făgăduinţa din Apocalipsa 14:13: „Faptele lor îi urmează!”

#responsabilitate #valori

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video

Articolul precedent
Articolul următor