Scheletul din dulap

Îmi mărturisesc fărădelegea, mă doare de păcatul meu. (Psalmii 38:19)

În 24 martie 2013, grupul Séléka a dat o lovitură de stat în Republica Centrafricană şi a luat în stăpânire palatul prezidenţial. Preşedintele de la acea vreme, Francois Bozizé, nu a avut altă soluţie decât să ceară azil politic în Republica Democrată Congo.

Rebelii au străbătut fiecare colţ al palatului prezidenţial. Un grup a mers în grabă la Bozizé, în speranţa că vor găsi vreo comoară ascunsă, de valoare. În timp ce căutau, unul dintre ei a spus că, dacă preşedintele ar avea vreun obiect de valoare, cu siguranţă ar fi ascuns în dulap. El a deschis dulapul şi, mare le-a fost surpriza, să vadă în dulap nu o comoară de valoare, ascunsă, ci două schelete! Se pare că Bozizé cunoştea bine expresia „scheletele din dulap”.

Deşi purtarea lui Bozizé ni se pare puţin exagerată, adevărul este că într-un fel sau altul, cu toţii avem un schelet ascuns pe undeva. Ce vreau să spun prin asta? Noi toţi, tu şi cu mine, avem secrete, păcate, vicii, slăbiciuni care rămân ascunse de ochii celorlalţi, dar sunt păstrate bine în noi înşine. Tu ce schelet ascunzi? Există în viaţa ta un lucru pe care nimeni nu îl cunoaşte?

Parafrazându-L pe Hristos, am putea spune: „Cine dintre voi nu are niciun schelet în dulap să arunce cel dintâi cu piatra” (vezi Ioan 8:7). Nu este logic să îl criticăm pe Bozizé, pentru că tu şi cu mine, noi toţi, trebuie mai întâi să scoatem scheletele înainte ca să le descopere altcineva. Întrebare-cheie este următoarea: cum ai putea să îl elimini din viaţa ta?

Cea mai bună metodă ar fi să pui în practică acest sfat plin de înţelepciune şi să îţi dai şi tu seama, asemenea regelui David, că noi toţi avem diferite schelete în viaţa noastră. Iată care au fost cuvintele lui: „Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: «Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!» Şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmii 32:5). Ce este o mărturisire „fără rezerve”? Este acea mărturisire în care Îi spui totul lui Dumnezeu, acea mărturisire „care este întotdeauna categorică şi mărturiseşte păcatele specifice” (Calea către Hristos, cap. 4, p. 38). Ai avut vreodată ocazia să faci o astfel de mărturisire? I-ai cerut lui Dumnezeu să te scape de scheletele care stau ascunse în dulap? Ce-ar fi să faci acest lucru chiar acum?

#scoatescheleţii

Vladimir Polanco
Vladimir Polanco
Asumă-ți fiecare zi din acest an, transformând trecutul în viitor, folosind prezentul. Dumnezeu este Cel care ne poate învăța secretul măsurării timpului. Vladimir Polanco semnează cartea „#urmărește profilul 365 share” apărută la Editura Viață și Sănătate.

Primește în fiecare zi pe Telegram devoționalul preferat. Citește mai multe aici.

Ascultă podcastul Devoționale Audio

Publicate astăzi

Versetul zilei

Urmărește Devoționalul Video