La Dumnezeu este înţelepciunea şi puterea; sfatul şi priceperea ale Lui sunt. (Iov 12:13)
Cum aş putea să ştiu care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa mea? Fără îndoială că aceasta este una dintre întrebările cele mai arzătoare ale fiecăruia dintre noi. Din fericire, chiar Ghedeon, unul dintre eroii credinţei, a trebuit să lupte cu îndoiala care a apărut la umbra acestei întrebări.
Într-o zi, Îngerul Domnului i s-a arătat şi i-a spus: „Domnul este cu tine, viteazule!” şi i-a poruncit în mod direct: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?” ( Judecătorii 6:12,14).
Pentru că lui Ghedeon nu i-a venit să creadă, el a cerut un semn de confirmare, care să îi demonstreze că, într-adevăr, aceasta era voia divină: „Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, iată, voi pune un val de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă, şi tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaşte că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus” (v. 36, 37). Dumnezeu a permis ca pământul să rămână uscat, iar lâna să fie îmbibată de rouă.
Pentru că nu a fost mulţumit cu atât, Ghedeon a cerut un al doilea semn: „Să nu te aprinzi de mânie împotriva mea, şi nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, şi tot pământul să se acopere cu rouă” (v. 39). Încă o dată, Dumnezeu a făcut aşa cum a cerut Ghedeon! De data aceasta, lâna a rămas uscată, iar pământul s-a umplut de rouă. Fantastic!
Ai putea să îţi pui următoarea întrebare: De ce nu procedează Isus la fel şi cu mine? Cred că acum este momentul oportun ca tu să răspunzi la următoarele întrebări: ai îndoieli cu privire la puterea Cuvântului lui Dumnezeu? Crezi că ar fi înţelept să faci ce a făcut Ghedeon şi să îi ceri Domnului dovezi adiţionale care să îţi confirme că prezenţa Lui este cu tine? Nu ţi se pare mai convenabil să fii printre fericiţii care „n-au văzut şi au crezut?” (Ioan 20:29).
În loc să ceri semne, eu îţi recomand să te rogi ca şi Moise: „Arată-mi căile Tale, Doamne! Atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea Ta” (Exodul 33:13).
#încrede-teînDumnezeu